Cușca bună pentru câine în timpul iernii și de ce „paznicul” gospodăriei nu trebuie ținut pe lanț
DOC/ Ministerul Agriculturii anunță consultări la regulamentul privind irigarea cu apă din subteran
Deși experții și ecologiștii s-au pronunțat împotriva irigării cu ape din subteran, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului anunță elaborarea Regulamentului cu privire la folosinţa apelor subterane pentru irigarea culturilor horticole, pretabilitatea solului şi calitatea apelor pentru irigare. Doritorii de a veni cu comentarii o pot face până la data de 9 august curent.
Citește și Șeful statului insistă că irigarea cu apă din subteran trebuie permisă
Potrivit proiectului, documentul reglementează modul de acordare a dreptului și condițiile de folosinţă a apelor subterane de adâncime în scopul irigării prin picurare a culturilor horticole (pomicole, viticole, legumicole, floricole), monitorizarea şi evaluarea pretabilităţii solurilor şi a calităţii apelor utilizate pentru irigare.
Citește și DOC/ Peste 70 de ONG-uri cer moratoriu asupra chestiunii irigării cu apă din subteran
Regulament se aplică faţă de persoanele fizice și juridice care practică activități agricole legate de culturi horticole, care intenționează să obțină dreptul de utilizare a apelor subterane pentru irigarea prin picurare a acestora. Documentul poate fi consultat mai jos.
Anunțul a fost plasat pe pagina ministerului și particip.gov.md.
Mai multe ONG-uri au semnat o declarație prin care atenționează opinia publică asupra reluării presiunilor de către Igor Dodon, Preşedintele Republicii Moldova, şi grupurile de interese din domeniul agriculturii, privind modificarea cadrului normativ în scopul folosirii rezervelor strategice de apă potabilă din subteran pentru irigare.