Cum antreprenorii din turism pot contribui la crearea primei hărți interactive a locațiilor turistice din Moldova
Antreprenorii din industria turismului își pot include locațiile în cea mai exhaustivă și interactivă hartă digitală a locațiilor turistice de pe teritoriul țării. În acest sens, trebuie să completeze un chestionar care colectează informații pentru baza de date a hărții. Acțiunea face parte din campania națională de promovare și susținere a turismului intern – #NeamPornit, lansată de Agenția de Investiții.
Apelul este adresat agenților economici care prestează servcii turistice cu ofertă locală. Aici se includ operatori turistici și agenții de turism care dezvoltă și comercializează pachete turistice, cu sau fără cazare. De asemenea, agenții economici care prestează servicii de turism receptor, oferă tururi de o zi, de un weekend sau de o săptămână, dar și celor care propun experiențe de aventură și de divertisment.
Harta digitală, realizată în parteneriat cu „Simpals” va conține locații turistice populare, dar și dintre cele mai puțin promovate în țara noastră. Totodată, harta digitală va fi bilingvă – în română și rusă, cu posibilitatea de a fi tradusă ulterior, în engleză pentru a fi o sursă internațională ușoară de a stabili trasee turistice convenabile, în funcție de interese și distanțe.
Campania își propune să integreze în produsul turistic local diverse experiențe oferite de antreprenorii din regiuni, cum ar fi cele gastronomice, meșteșugărești, apicole, sportive și de aventură ușoară.
Chestionarul poate fi completat aici: https://crowdvoice.info/index.php?r=survey/index&sid=895762&lang=ro&fbclid=IwAR0oa_uv9S3SQIVDYJShBZFji-Yl6TO0e9Jl4cFmmEkAJBldvAj-7uGfYJ4
Campania națională #NeamPornit a fost lansată la sfârșitul lunii aprilie pe rețelele de socializare, de către Agenția de Investiții care promovează Moldova drept o destinație turistică de experiențe autentice și neexplorate. Inițiativa are ca scop stimularea creării de oferte turistice locale și creșterea consumului produsului intern, în contextul în care, sectorul ospitalității a fost dur lovit de efectele pandemiei de Covid-19.
Ulterior, campania a fost lansată și în mass-media printr-un eveniment live în cadrul căruia publicul larg a fost invitat să răspundă la un sondaj național pentru a înțelege așteptările acestuia față de turismul intern.
Totodată, în doar 20 de zile de la lansare, campania a adunat peste 2 000 de aprecieri, 150 de comentarii și 18 000 de interacțiuni, iar impactul acesteia este în continuă creștere.