Cu microscopul în sânul Naturii. Un laborator ştiinţifico-practic a fost organizat pe traseul turistic Orheiul Vechi pentru elevii și profesorii din țară
Elevii pasionați de biologie și ecologie, ghidaţi de profesorii USM, au studiat la microscop structura celulei, morfologia organelor plantelor şi a ciupercilor. Activitate care a avut loc la un laborator științifico-practic deschis în inima Codrilor, pe traseul turistic Orheiul Vechi.
Ciclul de activităţi practice, cu genericul „Întâlniri în sânul naturii”, pentru elevii şi profesorii din țara noastră, este organizat de Facultatea de Biologie şi Pedologie, Departamentul Biologie şi Ecologie.
După ce au lucrat cu microscopul, participanții la eveniment au mers în Poiana Brănești, unde au studiat biodiversitatea florei și faunei.
„Elevii au identificat speciile de plante, au descris particularităţile adaptive la factorii climatici. Un mare interes le-au trezit plantele lemnoase ale acestei păduri, viguroşii stejari, arţari, frasini şi plantele ierboase medicinale”, se arată într-un comunicat al Universității de Stat.
Liuba Goloşnean, profesoară de biologie din satul Brăneşti, a povestit diferite curiozităţi din lumea plantelor, despre utilizarea plantelor în tratamentul naturist și principalele beneficii pentru organismul uman şi rolul curativ al unor plante răspândite în pădurea Budăi.
O atenţie sporită s-a atras plantelor invazive, prezente în ecosistemul natural local. În poiană, participanţii alături de lectorii universitari au identificat speciile de plante invazive, au descris rolul lor în biocenoză şi au venit cu sugestii de prevenire a răspândirii acestora în natură.
Potrivit organizatorilor, cei mai activi participanți au fost elevii din municipiul Chișinău, de la liceele „George Meniuc” şi „Spiru Haret”, care au manifestat interes sporit pentru activităţile practice, împreună cu profesoarele de biologie Lilia Serbinov şi Lilia Bâtcă.
Inițiatoarea proiectului, Ana Bîrsan, conferențiar universitar, a prezentat participanților și oferta educaţională a Facultăţii de Biologie şi Pedologie, despre gama de specialităţi propuse în admitere la facultate.
Activitățile sunt parte a două ateliere: de Botanică şi fiziologie vegetală şi de Ecologie. Următoarea întâlnire, în cadrul laboratorului ştiinţifico-practic, în aer liber va avea loc duminică, 25 iulie, începând cu ora 10:00, în incinta Bibliotecii Publice din satul Brăneşti.