Circa o sută de angajaţi ai centralei de la Cernobîl au devenit „prizonieri de război” şi lucrează de 3 săptămâni în condiţii de stres enorm

La Slavutici, mic oraş ucrainean unde locuiesc angajaţii centralei nucleare de la Cernobîl, circa 50 de persoane – bărbaţi, femei şi copii – au ieşit duminică să protesteze. “Ucraina nu are nevoie de un al doilea Cernobîl”, “Salvaţi-ne rudele!”, scandau ei. Pentru că, după ce situl nuclear a fost preluat de armata rusă, pe 24 februarie, chiar în primele momente de război, în jur de o sută de tehnicieni, care ar fi trebuit să-şi încheie serviciul noaptea, nu au fost autorizaţi să se întoarcă acasă, relatează miercuri AFP și Agerpres.

Tura de zi nu a putut să-i înlocuiască pe cei ţinuţi ostatici în munca de la centrală, potrivit mărturiilor unor rude, făcute sub acoperirea anonimatului pentru agenţia de presă franceză.

Astfel, în condiţii sanitare degradate, captivii de la Cernobîl încearcă de trei săptămâni să asigure mentenanţa sitului, acum inactiv, care a cunoscut pe 26 aprilie 1986 cea mai gravă catastrofă nucleară din istoria omenirii. Să asigure mentenanţa, înconjuraţi de arme şi militari ruşi, povestesc apropiaţi al lor.

“Băieţii noştri nu sunt doar ostatici, ci prizonieri ai unui lagăr de concentrare rus”, a denunţat o femeie cu faţa gravă în timpul manifestaţiei de la Slavutici, filmată de o televiziune locală.

Anturajul lor povesteşte nu doar despre viaţa lor zilnică, ci şi despre riscurile pe care această situaţie le comportă pentru o centrală cu o securitate, potrivit loc, puternic compromisă.

“Fizic şi moral, ei sunt extenuaţi”, spune soţia unui tehnician. “Ei se gândesc că nimeni nu se mai interesează de ei, nici guvernul rus, nici guvernul ucrainean”, a adăugat ea.

Ei primesc câte două mese pe zi, compuse din “porţii mici, prost gătite”, “pot face duş, însă fără săpun şi fără şampon”, nu au acces la niciun medicament şi dorm “pe jos, sub birouri sau pe scaune”.

Într-un comunicat emis marţi, directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, şi-a exprimat îngrijorarea pentru aceşti angajaţi care trăiesc “într-un stres enorm şi fără odihna necesară”, ceea ce “pune în pericol”, potrivit AIEA, unul dintre “pilonii” securităţii nucleare, acela ca personalul “să poată lua decizii fără presiune indusă”.

Cu atât mai mult cu cât angajaţii simt că sunt “în prima linie dacă se produce un accident”, o eventualitate deloc de neglijat, în condiţiile în care liniile care aprovizionează Cernobîlul cu electricitate au fost tăiate timp de mai multe zile săptămâna trecută, a explicat o ingineră de la Cernobîl pentru AFP.

Potrivit acesteia, piscina de stocare a deşeurilor nucleare este “în supracapacitate de 40%” şi toate “bazinele de siguranţă sunt pline”, ceea ce “contravine regulilor de securitate nucleară” internaţionale în caz de accident, şi-a exprimat ea profunda îngrijorare.

Însă, pe 9 martie, AIEA a dat asigurări că, dată fiind perioada care s-a scurs după accidentul din 1986, “încărcătura termică a piscinei şi volumul de apă de răcire sunt suficiente pentru a asigura o evacuare eficientă a căldurii fără electricitate”.

Reactorul numărul 4 al centralei de la Cernobîl a explodat în 1986, cauzând cea mai gravă catastrofă nucleară civilă din istorie. În prezent reactorul este acoperit cu un sarcofag dublu, unul construit de sovietici şi deja avariat, altul, mai modern, inaugurat în 2019.

Celelalte trei reactoare ale centralei au fost închise progresiv după catastrofă, ultimul în anul 2000.

Însă un sistem de alimentare cu energie electrică este în continuare necesar pentru a răci cele 20.000 de ansambluri de combustibil stocaţi în piscina sitului.