fbpx

Circa 30 de balene-pilot au murit după ce au eşuat pe o plajă din Noua Zeelandă

 Circa 30 de balene-pilot au murit după ce au eşuat pe o plajă din Noua Zeelandă
Susține Ecopresa, distribuie!

Circa 30 de balene-pilot au murit după ce au eşuat pe o plajă din Noua Zeelandă, cunoscută drept o capcană mortală pentru aceşti giganţi ai mărilor, au anunţat vineri autorităţile, citate de AFP și Agerpres.

Potrivit Serviciului de Mediu, 34 de balene-pilot (Globicephala melas) au fost descoperite joi la Farewell Spit, o fâşie de litoral din extremitatea nordică a Insulei de Sud, 29 dintre acestea fiind deja moarte.

Salvatorii au preluat cele cinci balene supravieţuitoare, însă “cetaceele petrecuseră deja un timp în afara apei”, a explicat purtătorul de cuvânt al serviciului, Dave Winterburn.

“Deşi este un eveniment nefericit, eşuarea balenelor este un fenomen natural”, a adăugat el. “Nu ştim de ce cetaceele au eşuat”, a precizat Winterburn.

Farewell Spit, un cordon litoral de 26 de kilometri care formează un cârlig în mare, a fost scena a zeci de incidente de acest fel în ultimii 15 ani.

Cel mai important astfel de episod a avut loc în februarie 2017, când peste 700 de cetacee au rămas blocate la Farewell Spit, dintre care 250 au murit.

Oamenii de ştiinţă nu s-au pus încă de acord cu privire la ce face această plajă atât de mortală pentru balene.

Una dintre teorii este că punctul creează un fund marin de mică adâncime în golf care interferează cu “biosonarul” cetaceelor.

Balenele-pilot, cele mai comune cetacee din apele neozeelandeze, cu o lungime de până la şase metri, sunt deosebit de predispuse la eşuări în masă.

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!