fbpx

Cel mai mare parc de panouri solare din Moldova va fi construit la Comrat

 Cel mai mare parc de panouri solare din Moldova va fi construit la Comrat

Imagine simbol/primelestiri.md

Susține Ecopresa, distribuie!

În Parcul Industrial din Comrat va fi construit cel mai mare parc de panouri fotovoltaice (circa 30.000 de unităţi) din Republica Moldova, scrie Moldstreet cu referire la administraţia locală.

Proiectul aparţine Fly Ren Energy Company SRL, deținută de antreprenorul italian Carlo Arturo Garuzzo, care promite investiţii de aproximativ cinci milioane de euro.

Terenul de 20 hectare a fost oferit de Primăria municipiului Comrat, care a semnat deja contractul cu investitorul, iar lucrările vor începe la sfârşitul lunii august şi vor dura un an.

Serghei Anastasov, primarul municipiului Comrat susţine că în urma acestui proiect bugetul local va încasa doar din plata pentru arenda terenului, circa un milion de lei pe an. “Astfel de proiecte demult trebuiau să fie aplicate şi la noi”, a declarat edilul.

Totodată, el a spus că investitorul examinează posibilitatea de a instala panouri solare şi în cartierele locative ale Comratului.

“Din punct de vedere practic, oamenii vor resimţi efectele acestei investiţii prin reducerea preţului la energie, adică reducerea poluării nu este singurul beneficii”, a afirmat investitorul italian, Carlo Arturo Garuzzo, citat de Publika.

Menţionăm că acelaşi antreprenor italian a investit în 2018 într-un parc fotovoltaic instalat pe un teren de 2,5 hectare al Institutului de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor al Academiei de Științe a Moldovei.

Omul de afaceri a evitat să spună care va fi costul unui kWh produs de instalații și care ar fi tariful, ce poate asigura recuperarea în decurs de 5-7 ani a investiției. De notat că, în prezent, tarifele la energia electrică produsă de instalații fotovoltaice stabilite de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică pentru unii agenți economici sunt de 1,75-1,90 lei pentru un kWh.

Investitorul italian este consiliat de fostul premier Chiril Gaburici, care anterior a făcut parte din echipa Fly Ren Energy Company și a contribuit la atragerea acestei investiții.

În prezent în Republica Moldova funcționează peste 50 de parcuri cu instalații fotovoltaice, ce au o putere instalată de 3 MW. Acestea însă generează doar 2-3 milioane de kWh de energie, adică mai puţin de 0,1% din consumul ţării.

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!