fbpx

Venituri de peste un milion de lei și trei case. Declarația de averea a secretarei de stat la Ministerul Mediului

Susține Ecopresa, distribuie!

Secretara de stat la Ministerul Mediului, Iordanca-Rodica Iordanov, declară pentru anul trecut venituri generoase. Soții Iordanov au obținut, conform declarației de avere depuse la ANI, venituri din salarii și onorarii de aproape 800 de mii de lei (790 de mii). Pe lângă aceasta, secretara de stat a acumulat onorarii în sumă de peste 9 mii de euro și aproape 20 de mii de dolari de la organizații internaționale.

Din funcția pe care a deținut-o la Asociația Obștească EcoContact, Iordanca-Rodica Iordanov a obținut anul trecut aproape 349 de mii de lei. Alte 78 de mii de lei le-a obținut din salariul de secretară de stat la Ministerul Mediului, iar de la Universitatea de Stat din Moldova a primit un salariu cumulativ de 107 mii de lei. Pe lângă aceasta, Iordanca-Rodica Iordanov declară 121 de mii de lei pe care i-a obținut soțul acesteia din salariu.

Totodată, secretara de stat declară onorarii consistente pe care le-a primit de la Banca Mondială (19 926 dolari SUA), de la Comisia Economică a Organizației Națiunilor Unite pentru Europa (9 000 de euro), de la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (540 de euro) și de la Fundația Centrul Moldo-Elvetiana pentru Cooperare (15 880 de lei).

Familia secretarei de stat a mai declarat 50 de mii de lei drept venit din vânzarea unui imobil, peste 53 de mii de lei dividente de la SRL EcoAcord și aproape 16 mii de lei pentru locațiune auto din partea EcoContact.

Totodată, Iordanca-Rodica Iordanov declară șase terenuri în proprietate pe care le-a obținut între anii 2003 și 2017 cu valoarea totală de 324 de mii de lei. Toate terenurile au fost obținute prin moștenire sau donație.

De asemenea, secretara de stat indică în declarația de avere un spațiu comercial de 152,2 metri pătrați pe care l-a cumpărat în 2007 cu valoarea indicată de 852 de mii de lei. Un alt spațiu comercial de 30,5 mp, în valoare de 272 de mii de lei, a fost obținut în 2018. Familia secretarei de stat are trei case de locuit, dintre care două sunt obținute prin moștenire, iar cealaltă, de 42,9 mp, a fost cumpărată în 2018 cu 68 de mii de lei. În plus, în declarația de avere este indicată și o vilă de 144.4 mp, obținută în 2017, valoarea căreia este de 168 de mii de lei.

Iordanov Iordanca-Rodica declară că are în proprietate un autoturism Skoda din 2017 pe care l-a cumpărat cu 32 de mii de euro și o mașină de model Toyota pe care o deține în posesie, iar titularul este indicată compania SRL Eco AcordPrim, al cărei fondator este.

În declarația de avere mai sunt indicate șapte conturi bancare deschise în diferite bănci din Republica Moldova și România. Este vorba despre un cont deschis la Eximbank pe care sunt peste 19 mii de dolari, un cont deschis la BCR București pe care sunt stocate peste 22 de mii de roni (echivalentul a 91 de mii de lei moldovenești), două conturi deschise la Victoriabank în care sunt depozitați peste 7 mii de lei și încă trei conturi cu sume nesemnificative (un leu, 3 lei).

Secretara de stat la Ministerul Mediului deține cota parte de 100% în cadrul companiei EcoAcord Prim, iar soțul acesteia deține o cotă parte în Societatea pe Acțiuni JLCINVEST.

Iordanca-Rodica Iordanov a fost numită în funcția de secretară de stat la Ministerul Mediului pe 23 august 2021.

Declaratie Iordanov

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!

Ana Raileanu