fbpx

Statul va rambursa producătorilor agricoli TVA pentru acoperirea datoriilor la impozite și taxe de stat

 Statul va rambursa producătorilor agricoli TVA pentru acoperirea datoriilor la impozite și taxe de stat

Foto: Facebook.com/ EcoVisio

Susține Ecopresa, distribuie!

Statul va rambursa producătorilor agricoli Taxa pe Valoare Adăugată, pentru acoperirea datoriilor acumulate la mai multe tipuri de impozite și taxe de stat. Un proiect de lege în acest sens a fost votat astăzi, în prima lectură, de către deputați.

Documentul a fost elaborat în scopul diminuării impactului negativ asupra agenților economici din domeniul agriculturii și industriei alimentare, cauzat de calamitățile naturale, de creșterea prețurilor la inputuri, de ruperea lanțurilor logistice urmare a războiului Rusiei în Ucraina. De asemenea, documentul are scopul de a atenua impactul embargoului impus de către Federația Rusă asupra producției de origine vegetală din Republica Moldova.

Proiectul de lege prevede lansarea programului de restituire a TVA din contul contribuabilului pentru achitările impozitelor și taxelor datorate de către aceștia la stat”, a explicat autorul inițiativei legislative, președintele Comisiei agricultură și industrie alimentară, Alexandr Trubca.

Beneficiari ai Programului de rambursare a TVA vor fi agenții economici care activează în domeniul agriculturii și care au suportat pierderi de peste 50 la sută ale producției agricole ca urmare a calamităților naturale produse pe parcursul anului 2022. Rambursarea TVA se va efectua în baza cererii depuse la Serviciul Fiscal de Stat, iar plățile vor fi achitate în termen de 25 de zile lucrătoare de la data depunerii cererii. Rambursarea va fi oferită pentru perioada aprilie 2022 – iunie 2023 inclusiv.

Proiectul de lege urmează să fie aprobat de Legislativ și în lectura a doua.

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!

Ana Raileanu