Ce facem când găsim un pui de pasăre căzut din cuib

Societatea pentru Protecția Păsărilor și a Naturii vine să avertizeze că în lunile mai-iunie, când majoritatea păsărilor cuibăresc, s-ar putea să găsim cuiburi, ouă sau chiar pui căzuți din copaci. În cazul în care  găsim pui de păsări căzuți din cuib, trebuie să parcurgem câțiva pași simpli:

• Verificăm starea puiului. În caz că puiul pare să fie sănătos și nu prezintă semne de boală sau traume, trebuie să-l ridicăm de pe sol și să încercăm să-l punem înapoi în cuib. Dacă nu găsim cuibul, punem puiul într-un loc ferit, pe creanga unui copac din imediata apropiere a locului unde l-am găsit, pentru a-l pune la adăpost de atacurile câinilor și pisicilor.

Putem să-i confecționăm un adăpost provizoriu, dintr-o cutie sau pahar de plastic, punând șervețele de hârtie sub pui. Nu punem materiale textile sub el, pentru că ghearele puiului s-ar putea încurca în firele țesăturii. După ce l-am pus într-un loc sigur, este important să urmărim dacă părinții puiului se întorc. Dacă nu au pățit ceva, cu siguranță vor veni să-l hrănească, căci păsările sunt niște părinți foarte responsabili. De aceea, este bine să stăm prin zonă pentru a vedea dacă părinții au revenit la cuib. Dacă peste două ore nu apare nimeni, anunțăm pe cineva specializat.

• Dacă pasărea este rănită sau bolnavă, adică nu își poate flutura aripile, prezintă sângerări, aripile sunt lăsate în mod inegal, este slăbită sau tremură puternic, trebuie să cerem ajutor specializat cât mai repede posibil, pentru că orice întârziere înseamnă mai puține șanse de salvare a păsării. Un medic veterinar sau o persoană care are cunoștințe de salvare și de reabilitare a păsărilor sălbatice poate examina pasărea pentru a stabili exact ce specie este și dacă a suferit anumite traumatisme.

Dacă luăm puiul pentru a-l preda unui veterinar, îl plasăm într-o cutie de carton bine ventilată și acoperită (cele de pantofi sunt foarte bune pentru păsări mici), iar pe fundul cutiei punem șervețele de hârtie (evităm țesături din motivul explicat mai sus). Puiul trebuie ținut într-un loc cald, întunecos și ferit de zgomot. Nu îl expunem stresului inutil (copii care vor să-l mângâie, animale domestice, etc). Dacă bănuim că tremură de frig, punem în apropierea lui o sticlă cu apă caldă, învelită pentru ca puiul să nu se frigă.
Nu trebuie să îi oferim lichide păsării, în special să-i turnăm în cioc apă (se poate sufoca foarte ușor). Lichidele de care are nevoie pasărea sunt conținute de obicei în hrana specifică, dar dacă credem că suferă de deshidratare, putem îmbiba un cordon de vată în apă și atinge cu el ciocul păsării. 
Nu hrănim pasărea cu grăunțe, mălai sau alte cereale pe care le consumă păsările domestice. Hrana unui animal sălbatic diferă radical, iar noi, neștiind care e dieta specifică, riscăm le facem mai rău.
Ne spălăm bine pe mâini după ce am intrat în contact cu pasărea pentru a preveni răspândirea de boli sau de paraziți. Dezinfectăm și toate obiectele cu care pasărea a intrat în contact.

• Dacă puiul este parțial sau complet acoperit cu pene, s-ar putea să nu aibă nevoie de ajutorul nostru, întrucât poate zbura. Puii aflați la etapa aceasta de creștere încep să exploreze spațiul de dincolo de cuib, plimbându-se pe ramurile din jur. Se întâmplă să cadă, dar acestea sunt etapele necesare în procesul de învățare a zborului. Cel mai frecvent vom găsim pui de păsări comune – mierle, sturzi, pițigoi, grauri, dar și bufnițe (ciufi de pădure, cucuvele) care cuibăresc în parcuri sau spații verzi mai mici și care ies din cuib înainte să poată zbura bine. Părinții vin și-i hrănesc pe creangă sau pe jos. Ei mențin mereu legătura cu puii și îi monitorizează din apropiere.

Ce nu trebuie să facem! Dacă nu există semne de traume sau boală, nu este indicat să luăm puiul acasă! O creștere artificială va determina pasărea să nu-i mai fie frică de oameni, iar asta înseamnă șanse reduse de a se readapta în libertate. Cu cât îl ținem mai mult, cu atât adultul crescut în captivitate are șanse mai mici să se reintegreze în mediul natural.

Nu trebuie să considerăm că puiul este abandonat, să îl luăm de acolo de unde l-am găsit și să-l „salvăm” ducând-l acasă la noi, fără a ști cum să-l îngrijim ulterior și ce mâncare să le dăm. Faptul că luăm puiul acasă îi poate face păsării mai mult rău decât bine. Deși suntem tentați să credem că îl vom îngriji foarte bine acasă (și ne place ideea de a avea o pasăre sălbatică în posesia noastră), niciodată nu îi vom putea oferi grija de care sunt în stare părinții puiului. În cazul speciilor diurne, puii trebuie hrăniți la 15-20 de minute, de la răsărit până la apus, cu insecte cunoscute și prinse de părinți. Răpitoarele nocturne trebuie hrănite în același interval de timp, dar pe timpul nopții, cu șoareci și alte micromamifere. O alimentație necorespunzătoare oferită de noi (pulpe de găină, de ex.) poate determina boli metabolice, precum osteodistrofiile sau demineralizările osoase. Acestea pot conduce la deformări ale oaselor, de pildă ale femurului sau ale humerusului, ceea ce ar putea face imposibil zborul. Se pot instala și hipovitaminoze, iar acestea provoacă leziuni ale pielii și penelor. În plus, există riscul transmiterii unor boli de la animal la om, precum tuberculoza aviară, salmoneloza, ornitoza sau boli parazitare.

Nu în ultimul rând, păsările sălbatice sunt supuse unui stres fantastic când sunt în captivitate. În momentul în care o pasăre este găsită, chiar și faptul că o privim înseamnă stres. Omul este perceput ca un prădător. De aceea nu trebuie să ținem pasărea în casă, chiar dacă avem cele mai bune intenții. Faptul că am găsit-o nu înseamnă că suntem proprietarii păsării.

Pornind de la aceste recomandări, putem deveni prieteni mai buni pentru păsări. Ele de regulă sunt niște ființe foarte independente și foarte descurcărețe, dar uneori se întâmplă să aibă nevoie de ajutorul nostru. Trebuie să știm cum să îl acordăm fără a le provoca pagube, dar să nu uităm că cea mai buna șansă de supraviețuire a unui pui în natură sunt părinții săi!

Autor: Silvia Ursul