„Bucăți de grindină mai mari decât oul de găină” au distrus strugurii
A plouat intens cu grindină miercuri, 26 iulie, în satul Bozieni din raionul Hâncești. În doar câteva minute, pământul a fost acoperit de un strat gros de ploaie cu gheață.
Unele bucăți de grindină erau mai mari decât oul de găină, susțin internauții. Ploaia cu gheață a distrus strugurii din grădina oamenilor aproape în întregime.
A plouat cu grindină nu doar în raionul Hâncești, dar și în raionul Ungheni.
Cum putem preveni situațiile de risc?
Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în perioada 26 iulie, ora 16.00 – 27 iulie ora 08.00, în Republica Moldova se prevăd descărcări electrice cu ploi de scurtă durată, izolat averse puternice (15-20 l/m2), cu grindină și vijelie în rafale de până la 15-20 m/s.
În context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) vine cu recomandări pentru cetățeni pentru a preveni situațiile de risc. Salvatorii îndeamnă oamenii să evite să stea sub arbori și piloni electrici, dar și aflarea în zonele apropiate în cazul căderii firelor de înaltă tensiune.
Totodată, populația este rugată să nu iasă din casă sau să pornească la drum în acest interval de timp. Mai mult, specialiștii recomandă reamplasarea autovehiculelor parcate sub copaci în alte locuri sigure, în vederea evitării prăbușirii arborilor peste acestea.
Salvatorii avertizează maturii care au în grijă minori să-i supravegheze și să nu le permită să se afle în locuri deschise în condiții meteorologice nefavorabile. De asemenea, IGSU recomandă acordarea atenției canalelor și rigorilor de evacuare a apelor pluviale, cât și întreprinderea măsurilor pentru menținerea funcționalității acestora în caz de necesitate.
Specialiștii îndeamnă oamenii să gestioneze și să monitorizeze bazinele acvatice, starea digurilor de protecție și a barajelor. În caz de situații de risc, cetățenii trebuie să apeleze de urgență Serviciul 112.