Ce sunt bibliotecile de semințe și cum funcționează?
Primul gând care ne vine atunci când auzim de bibliotecă sunt cărțile și cunoștințele. În Republica Moldova însă există și un alt tip de biblioteci, mai exact cele de semințe, care împărtășesc cu oamenii nu doar cunoștințe, ci și semințe.
Ce este o bibliotecă de semințe?
Biblioteca de semințe este un spațiu în care persoanele pasionate de grădinărit pot face schimb de semințe ecologice. Principiul de activitate al unei biblioteci de semințe este la fel precum al unei biblioteci obișnuite. Semințele „se împrumută” și se întorc din roada care a fost produsă.
Unde găsim o bibliotecă de semințe?
În Republica Moldova există circa 20 de biblioteci de semințe. Dacă pe unele le găsim chiar în biblioteci fizice, altele se află în gospodăriile unor oameni. Lista completă a bibliotecilor de semințe poate fi găsită accesând acest link.
„Câteodată, semințele se află chiar la bibliotecă, dar alteori ele sunt într-o gospodărie. Oamenii se pot adresa la biblioteca de semințe indiferent dacă este acasă la o persoană sau se află nemijlocit la o filială a bibliotecii”, spune Ana Coutinho, cofondatoarea AO „Grădina Moldovei”.
Care este beneficiul persoanelor care se implică?
Acest proiect le aduce beneficii atât grădinarilor amatori, cât și producătorilor locali. Persoanelor pasionate de grădinărit acest proiect le oferă posibilitatea să cunoască diverse soiuri autentice, care nu sunt hibridizate și să facă schimb de experiență și cunoștințe în cadrul atelierelor practice organizate ocazional de persoanele implicate în proiect.
Producătorii, la rândul lor, pot găsi semințe ecologice, netratate, pe care să le utilizeze și să învețe să le multiplice.
Ana Coutinho menționează că, „recent, la un eveniment se discuta că, pentru 2 hectare de teren, agricultorii pot cheltui pe an până la 25.000 de lei. Acești bani nu rămân în țară, deoarece semințele din comerț sunt importate, de regulă, din alte țări. Este o posibilitate pentru producători de a economisi, mai ales că avem și un ghid despre cum semințele se multiplică în mod corect”.
Cum putem deschide o bibliotecă de semințe?
Dacă dorim doar să împrumutăm semințe sau să facem un schimb de semințe, atunci putem apela la biblioteca de semințe care este mai aproape de noi. Dacă deja deținem o cantitate de semințe vii pe care dorim să le donăm, suntem invitați să apelăm la Grădina Moldovei. Pentru a fonda o bibliotecă de semințe într-o localitate, este nevoie să identificăm un spațiu public – poate fi o casă de cultură, o cafenea, un centru informațional etc. Mai multe detalii despre etapele deschiderii unei biblioteci de semințe pot fi găsite accesând acest link.
Experiența celor două Doine
Doina Levițchi, fondatoarea AO „Green Future”, a deschis o bibliotecă de semințe în localitatea Băcioi. Ea s-a implicat în proiect chiar de la lansare și a participat la toate seminarele din cadrul acestui proiect, unde a aflat cum se colectează și se păstrează corect semințele pentru a nu mucegăi și a nu fi infestate cu dăunători.
„Cumva, primul an a fost așa, mai greu, până i-am mai spus unuia, altuia. Dar anul ăsta, când am organizat un atelier de răsad la biblioteca din localitate, lumea a venit cu semințele proprii. Adică, sunt oameni care fără să cunoască despre așa ceva strâng și păstrează semințele, doar că ei nu se cunosc între ei”, povestește inspirată Doina.
Doina Ababei comercializează fasole și legume produse ecologic și spune că, de obicei, este „o plăcere să te împarți cu oamenii cu semințe organice, care nu sunt tratate chimic”.
„Vrem ca toți oamenii să știe că își pot crește hrana singuri. Și, dacă au un petic de pământ, noi îi îndemnăm să vadă cum cresc plantele, să simtă acest proces și să se implice”, mai adaugă Doina.
Biblioteca de semințe este un proiect realizat în Republica Moldova datorită parteneriatului dintre Asociația Obștească „Grădina Moldovei” și inițiativa cehă Semínkovna.