fbpx

Arderea anvelopelor în Noaptea de Înviere va fi sancționată. Apelul Agenției de Mediu

 Arderea anvelopelor în Noaptea de Înviere va fi sancționată. Apelul Agenției de Mediu
Susține Ecopresa, distribuie!

Una dintre tradițiile pascale este arderea rugului, în context Agenția de Mediu vine cu un apel către toţi cetăţenii și către autorităţile publice locale să nu admită arderea anvelopelor, astfel protejând mediul înconjurător de poluare.

Reprezentanții Agenției de Mediu atenționează că la arderea anvelopelor în atmosferă sunt emanate zeci de substanţe chimice periculoase, cancerigene. Printre acestea se numără monoxidul de carbon, oxizi de sulf și de azot, dioxine, furani, metale grele, benzen şi hidrocarburi aromatice policiclice, iar în funcţie de caracteristica şi direcţia vântului, aceste substanţe pot fi dispersate la distanţe mai mari de 160 km.

Dioxinele, fiind poluanți organici persistenți, sunt compuși chimici foarte toxici. Organismele vii acumulează dioxinele, iar absorbția sau acumularea chiar și a unei cantități foarte mici din ele duce la boli ale sistemului respirator și nervos sau chiar la desece. Pericolul special al acestora este că sunt extrem de rezistente la degradarea chimică și biologică, persistă în mediu timp de decenii și sunt transportate liber de-a lungul lanțurilor alimentare (alge – plancton – pești – oameni; sol – plante – erbivore – oameni)”, se arată într-o notă informativă a Agenției de Mediu.

În aceiași notă, se arată că poluarea aerului atmosferic cu emisii de poluanţi ce au cauzat prejudicii, dacă această acțiune nu constituie infracțiune, se sancţionează cu amendă de la 1200 la 1800 de lei aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 10500 de lei la 15 mii de lei aplicate persoanelor juridice cu sau fără privarea, în ambele cazuri, de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 6 luni la un an.

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!