Ai găsit un pui de pasăre? Cum îl poți ajuta

În lunile mai și iunie, când păsările își cresc puii, se poate întâmpla să dăm cu ochii de un ghemotoc de pene căzut pe jos – un pui de rândunică, de ciuf, de graur sau de vrabie. Nu e neapărat semn de pericol: mulți pui, când ies din cuib, încearcă să zboare, dar nu reușesc din prima și ajung pe pământ. Ce facem dacă găsim un pui căzut? Nu ne grăbim să-l luăm acasă. Ornitoloaga Silvia Ursul ne explică, pas cu pas, cum să-l ajutăm fără să-i dăunăm. 

Cum ne dăm seama dacă puiul are nevoie de ajutor

Primul pas este să verificăm starea puiului: dacă nu prezintă răni vizibile, sângerări, aripi deformate. Dar cel mai probabil, este un pui sănătos, care a căzut în timpul antrenamentului de zbor.

„Trebuie să-l ridicăm de pe sol și să încercăm să-l punem înapoi în cuib. Dacă nu găsim cuibul, punem puiul într-un loc ferit, pe creanga unui copac din imediata apropiere a locului unde l-am găsit, pentru a-l pune la adăpost de atacurile câinilor și pisicilor”, explică ornitoloaga Silvia Ursul.

Specialista ne recomandă să-i facem eventual un adăpost provizoriu dintr-o cutie sau un pahar de plastic, cu șervețele de hârtie pe post de așternut. Nu punem materiale textile, pentru că ghearele puiului se pot încurca în firele țesăturii.

Apoi, stăm în apropiere și urmărim dacă părinții se întorc. „Este bine să stăm prin zonă pentru a vedea dacă părinții au revenit la cuib. Dacă peste două ore nu apare nimeni, anunțăm pe cineva specializat”, adaugă Silvia Ursul, vicepreședinta Societății pentru Protecția Păsărilor.

Apelăm la specialist în cazul în care pasărea este rănită sau bolnavă

Dacă puiul are aripile „căzute” inegal, nu le poate mișca, sângerează, tremură sau este slăbit, trebuie dus de urgență la un medic veterinar sau la un centru de reabilitare pentru animale sălbatice, spune specialista.

„Dacă luăm puiul pentru a-l preda unui veterinar, îl plasăm într-o cutie de carton bine ventilată și acoperită (cele de pantofi sunt foarte bune pentru păsări mici), iar pe fundul cutiei punem șervețele de hârtie. Puiul trebuie ținut într-un loc cald, întunecos și ferit de zgomot. Nu îl expunem stresului inutil (copii care vor să-l mângâie, animale domestice etc). Dacă bănuim că tremură de frig, punem în apropierea lui o sticlă cu apă caldă, învelită, pentru ca puiul să nu se frigă.”

Nu–i oferim apă sau hrană

„Nu trebuie să-i oferim lichide păsării, mai ales să-i turnăm apă în cioc (se poate sufoca). Lichidele de care are nevoie pasărea sunt conținute de obicei în hrana specifică, dar dacă credem că suferă de deshidratare, putem îmbiba un cordon de vată în apă și atinge cu el ciocul păsării. Nu hrănim pasărea cu grăunțe, mălai sau alte cereale pe care le consumă păsările domestice. Hrana unui animal sălbatic diferă radical, iar noi, neștiind care e dieta specifică, riscăm le facem mai rău”, avertizează ornitoloaga.

Citește și: Omul le-a redus mâncarea, tot omul să le ajute. Când, cum și cu ce hrănim păsările iarna?

De asemenea, nu uităm să ne spălăm bine pe mâini după ce am intrat în contact cu pasărea, pentru a preveni răspândirea de boli sau de paraziți. Dezinfectăm și toate obiectele cu care pasărea a intrat în contact.

Dacă puiul este parțial sau complet acoperit cu pene, s-ar putea să nu aibă nevoie de ajutorul nostru, întrucât poate zbura.

„Puii aflați la etapa aceasta de creștere încep să exploreze spațiul de dincolo de cuib, plimbându-se pe ramurile din jur. Se întâmplă să cadă, dar acestea sunt etapele necesare în procesul de învățare a zborului. Cel mai frecvent, vom găsi pui de păsări comune – mierle, sturzi, pițigoi, grauri, dar și bufnițe (ciufi de pădure, cucuvele) care cuibăresc în parcuri sau spații verzi mai mici și care ies din cuib înainte să poată zbura bine. Părinții vin și-i hrănesc pe creangă sau pe jos. Ei mențin mereu legătura cu puii și îi monitorizează din apropiere”, spune Siliva.

De ce nu trebuie să luăm puii acasă

Cea mai mare greșeală este să credem că pasărea a fost abandonată și să o ducem acasă. Chiar dacă intenția e bună, consecințele pot fi dramatice.

„O creștere artificială va determina pasărea să nu-i mai fie frică de oameni, iar asta înseamnă șanse reduse de a se readapta în libertate. Cu cât îl ținem mai mult, cu atât adultul crescut în captivitate are șanse mai mici să se reintegreze în mediul natural”, subliniază Silvia Ursul.

În plus, păsările sălbatice suferă un stres enorm în captivitate. „În momentul în care o pasăre este găsită, chiar și faptul că o privim înseamnă stres. Omul este perceput ca un prădător. De aceea, nu trebuie să ținem pasărea în casă, chiar dacă avem cele mai bune intenții. Faptul că am găsit-o nu înseamnă că suntem proprietarii păsării.”

Citește și: Păsările și omul: de la mituri și greșeli, la protecție și conservare