Pandemia și seceta au dat peste cap orice planuri pentru anul acesta. Și în ambele cazuri, vocile experților se fac neauzite – apelul medicilor este neglijat și toți diletanții se cred epidemiologi, apelul savanților răsună în surdină, iar siguranța alimentară și ecologică este la cheremul (ne)președintelui „oleacă agronom”. Ignorând poziția oficială negativă a Academiei de Științe, comunității științifice și de mediu, societății civile care a atenționat privind pericolul degradării solurilor și epuizării rezervelor de apă potabilă, Guvernul a aprobat, la 19 august 2020, un Regulament care permite irigarea cu apă din subteran a culturilor horticole. Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ion Perju a declarat că este „un proiect care vine să diminueze din consecințele secetelor”, iar prim-ministrul Ion Chicu a spus că este vorba despre un „proiect revoluționar”.

Nu este un proiect revoluționar, dar un proiect criminal, bolșevic și populist. Prin această decizie nu se rezolvă nici una din problemele de combatere a secetei”, a fost reacția lui Alecu Reniță, președintele Mișcării Ecologiste din Moldova. Cu siguranță, starea de lucruri în agricultură nu este deloc simplă, iar statul face jocul grupurilor de presiune și marilor latifundiari, care nu au alt interes decât profitul imediat, în detrimentul naturii. Am discutat despre agricultura de astăzi în Moldova cu doctorul în agricultură Pintilie Pîrvan, deputat în Primul Parlament, votant al Declarației de Independență. 

– Dl Pârvan, era previzibilă această situație de criză în agricultură?
– Noi suntem deprinși, mai ales în țările post-sovietice să spunem că nu eram pregătiți, că iarna a venit prea devreme. Tot așa și cu schimbarea climei. Deja de vreo 20 ani la rând se vorbește despre încălzirea globală, dar numai cu vorba am rămas. Nicio reacție. Anul acesta seceta este practic în toată lumea, mai ales în Europa, dar nu numai. Cândva, lucrând în cadrul Ministerului Agriculturii, am elaborat un program de dezvoltare a suprafețelor irigabile din R. Moldova. Se preconizau a fi reabilitate sistemele pentru irigarea a 400 mii ha de terenuri și construirea altor sisteme noi, pentru a acoperi cam opt sute mii ha de suprafețe irigabile la nivel național. Aceasta însemna practic 55-60% din terenurile arabile. Cu regret, programul acela adună colb pe vreun raft. Unicul lucru negândit, care „s-a făcut”, este că printr-o hotărâre de Guvern se permite producătorilor agricoli să facă irigație la unele culturi, folosind apele subterane. Este puțin spus că s-a comis o greșeală. Apele subterane sunt rezerva de aur a populației privind asigurarea cu apă potabilă. Dacă, Doamne ferește, explodează depozitele de la Cobasna, care au o putere de sute de ori mai mare decât explozia de la Beirut, vor fi poluate toate apele de suprafață din RM, și parțial din Ucraina, atunci ce facem, de unde ne alimentăm cu apă potabilă? Mă gândeam că poate pe dvs., ecologiștii, nu vă aud, dar eu ca agricultor, doctor în științe agricole, conferențiar universitar, cu 20 de ani de activitate în Ministerul Agriculturii, dintre care 4 ani în calitate de director general la Institutul de Fitotehnie „Porumbeni”, la fel nu sunt auzit.


– Care este recomandarea dvs. în această situație privind irigarea?
– Să utilizăm potențialul apelor de suprafață. Avem râurile Nistru și Prut, râulețele mici, bazinele acvatice și lacurile, în care să fie acumulate apele pluviale. Anual, Prutul și Nistrul se revarsă și apele aduc pagube, în loc să aducă folos.

– Aveți în vedere de a crea zone umede în albiile râurilor, care vor fi rezervoare de apă, corect?
– Da! Pentru că vin de la sud, cunosc bine lucrurile acestea. În satele de pe malul Prutului, în perioada sovietică, au fost desecate luncile inundabile și transformate în terenuri agricole. A fost un amestec flagrant al omului în natură. 

– Acum aceste zone ar trebui să fie redate naturii?
– Corect. Când a fost votat Codul Funciar am propus ca în cotă să nu fie incluse terenurile care au fost pe baltă și să rămână la primărie pentru a fi redate naturii și transformate în lunci inundabile. Nu am fost înțeles, nu am fost ascultat. Au fost repartizate oamenilor cote pe baltă și permanent sunt inundate, apoi se usucă și nu au nimic roadă. Dacă dădeau oamenilor cotă pe deal, chiar și mai mică, și ei ar fi avut roadă și balta era plină cu apă.
Când analizăm media cantității de precipitații în ultimii 100 de ani și în anii secetoși, vedem că decalajul nu este atât de mare. Diferența este că precipitațiile au căzut sub formă de averse, de 2-3 ori, au provocat eroziunea și deteriorarea solului, iar folos de la aceste ape nu am avut. Deci, trebuie de acumulat aversele și de folosit aceste ape pe parcursul verii, și anume în faza critică de dezvoltare a plantelor, când se formează recolta culturilor. Și după ce folosim la maximum apele de suprafață, inventariem absolut toate apele subterane – câte avem, care este calitatea lor, cartografiem în care zone nu este posibil de irigat cu apă de suprafață și apoi elaborăm un regulament pentru cazurile de excepție a folosirii apei din subteran, doar cu condiția că pe acele suprafețe se cultivă culturi cu valoare adăugată.


– De ce se întâmplă că opinia savanților este ignorată?
– Eu cred că noi suntem unicii care avem o asemenea atitudine față de agricultură și față de știință. Mai mult, nu avem nici un program de dezvoltare al agriculturii de scurtă și lungă durată. Când s-a elaborat regulamentul privind subvenționarea, toate absolut trebuiau prevăzute. Dacă vrei să plantezi o livadă de meri, atunci trebuie de analizat unde plantezi, care este asigurarea cu apă pentru irigare, ce soiuri vrei să plantezi, sunt ele solicitate pe piață ori nu. Deci, înainte de a oferi un ban, statul trebuie să se asigure că investiția este corectă, agricultorul trebuie învățat, educat privind condițiile de mediu și agricultură. Practic, din 10 ani, 8 sunt secetoși și ceilalți 2 au alte calamități – fie grindină, fie înghețuri, fie alte hazarduri. De aceea, agricultura trebuie regândită  după cerințele timpului și practicile europene. Știința trebuie pusă în capul mesei.


– Vor da busna latifundiarii să ia apă din subteran sau totuși vor cântări lucrurile și vor înțelege pericolul pentru sol, chiar dacă le este permis acest tip de irigare?
– Nu cred că vor cântări. Moș Ion, cu 20 ha de teren, nu are bani pentru asemenea investiții și poate se va gândi cum să adune apa de ploaie. Dar celor cu suprafețe mari și cu bani mulți nu le pasă de asta. Ei arendează pământul sau l-au cumpărat și vor să scoată cât mai mult profit din acest teren. De fapt, atenția statului ar trebui orientată spre restabilirea sistemelor de irigare din surse de suprafață, inventarierea calității și cantității apelor subterane pentru fiecare zonă și microzonă.


– Cunoscând activitățile agricultorilor, ce soluții mai vedeți viabile pentru a salva agricultura?
– Este nevoie de o structură nouă a semănăturilor. În sudul și centrul republicii mai bine se comportă vița de vie și plantațiile multianuale de sâmburoase. Parțial, în centrul și nordul republicii – sămânțoasele și sâmburoasele. La nord – sfecla de zahăr, alte culturi. După structura nouă a semănăturilor, avem nevoie de soiuri hibrizi care sunt rezistenți la secetă, deci să ne reîntoarcem la soiurile autohtone uitate. Sorgul este rezistent la secetă, crește până la 5-6 metri înălțime. Ce ne oprește de a dezvolta un hibrid dintre porumb și sorg și să obținem o cultură rezistentă la secetă? Anul acesta s-a dovedit că porumbul marca „Porumbeni” este mai rezistent la secetă decât cel de import, mai adaptat la condițiile climaterice. De asemenea, vreau să accentuez despre crearea perdelelor forestiere de protecție a câmpurilor. Cândva erau la fiecare 150-200 ha. Actualmente este necesar de motivat agricultorul să planteze fâșiile de protecție. De aceea, trebuie de elaborat un regulament care să prevadă beneficiul pentru agricultorul care înființează o perdea forestieră de protecție pe terenul lui, pentru ca el să nu rămână în pierdere. Iar suprafața de sub fâșia de protecție să intre la subvenționare. Astfel, agricultorul va dori să înființeze aceste perdele de protecție, pentru că va ști că primește bani de la stat pentru aceasta.


Perdelele forestiere protejează terenurile agricole şi fac parte din elementele importante în managementul durabil al solurilor


– Vara aceasta am observat în discursul șefului statului contrapunerea agriculturii și ecologiei. Practic, deschis au fost învrăjbiți ecologiștii și agricultorii. Cum credeți, este posibil ca mediul și agricultura să meargă mână-n mână?
– Citeam nu demult o analiză cu privire la pandemia în Moldova și de ce oamenii nu respectă regulile. Pur și simplu, ei iau exemplu de la șeful statului, care ignoră regulile. Ca votant al Declarației de Independență, am rămas șocat de gestul președintelui care a pus un copil să citească trunchiat și falsificat Declarația de Independență. Iată așa și cu agricultorii și ecologiștii – îi învrăjbește deschis. Când scriu și public materiale în susținerea naturii, unii agricultori mă bănuiesc că aș fi împotriva lor. Asta de sus se trage. Când se va schimba situația? Când de sus se va da exemplu că trebuie să ascultăm specialiștii, în toate domeniile. Dacă este vorba de pandemie, medicii trebuie ascultați. Dacă este vorba de recolte și sol, să fie ascultați oamenii de știință, agricultorii și ecologiștii, care să se completeze unii pe alții, nu să se învrăjbească.

Lilia CURCHI

Articol publicat în Revista NATURA în numărul 334