fbpx

Agenția Franceză de Dezvoltare ar putea acorda Moldovei suport bugetar în domeniul forestier

Susține Ecopresa, distribuie!

Agenția Franceză de Dezvoltare ar putea acorda un ajutor bugetar Republicii Moldova în domeniul forestier. O delegație formată din membri ai Agenției și ai Societății Franceze Forestiere a întreprins o vizită oficială de informare în țara noastră. Membrii delegației au studiat situația la Agenția „Moldsilva” și la entitățile silvice din regiuni. 

Potrivit „Moldsilva”, ajutorul bugetar pe care Franța l-ar putea acorda Republicii Moldova ar putea fi în mărime de 40 de milioane de euro. Această sumă ar putea fi acordată pentru susţinerea mai multor domenii importante ale ţării noastre, inclusiv cel forestier.

Francezii au avut o întrevedere cu conducerea „Moldsilva”, în cadrul căreia s-au abordat aspectele practice ale colaborării între Agenţia „Moldsilva”, Agenția Franceză de Dezvoltare şi Societatea Franceză Forestieră din Franța, iar discuţiile au vizat gestionarea fondului forestier și problematica acestuia.

Membrii delegaţiei s-au arătat interesați de domeniul cooperării practice a entităţilor silvice teritoriale subordonate Agenţiei „Moldsilva” cu primăriile din ariile de activitate şi agenții economici. Totodată, în cadrul discuţiilor de la întreprinderile silvice au fost abordate aspecte precum planurile de amenajament silvic, condiții de muncă, prelucrarea masei lemnoase, lupta cu braconajul şi tăierile ilicite, combaterea dăunătorilor pădurii şi bolile vegetaţiei forestiere.

Reprezentanții Agenției Franceze de Dezvoltare și ai Societății Franceze Forestiere au avut o întrevedere și cu ministra Mediului, Iordanca-Rodica Iordanov, în cadrul căreia s-a discutat despre termenii semnării Acordului de Credit cu dobândă mică ce va fi oferit Republicii Moldova pentru modernizarea domeniului forestier.

În cadrul procesului decizional de concretizare a posibilităților de acordare a asistenţei bugetare franceze, vor mai urma două vizite în următoarele două luni, după care vor fi formulate propuneri concrete de susţinere şi modernizare a domeniilor vizate.

AFD este o organizație a Guvernului Franței care finanțează proiecte în țările în curs de dezvoltare. Pentru a-și consolida activitățile în Republica Moldova, AFD a deschis un birou de reprezentare la Chișinău, în februarie 2022.

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!

Ana Raileanu