Noi reglementări UE pentru a face bateriile mai eficiente și mai rezistente
Bateriile devin o piață strategică, iar Parlamentul European a adoptat noi reguli care să ia în considerare problemele de mediu, aspectele etice și sociale. Cel puțin 30 de milioane de mașini electrice cu emisii zero sunt estimate să circule pe drumurile UE până în 2030. Autovehiculele electrice vor reduce considerabil emisiile de gaze cu efect de seră, însă există și un aspect prejudicios pentru mediu: acumulatoarele acestora, scrie green-report.ro.
Parlamentul European a adoptat pe 14 iunie o actualizare a directivei UE privind bateriile pentru a asigura că acestea pot fi reutilizate, recondiționate sau reciclate la sfârșitul ciclului lor de viață.
Noile reguli sunt legate de planul de acțiune al UE pentru o economie circulară și de strategia industrială a UE și își propun să acopere întregul proces al produsului, de la concepție la consum și până la reciclarea sa în componente pentru noi produse.
După adoptarea lor oficială de către Consiliu, noile reguli vor intra imediat în vigoare. Ele vor face bateriile mai sustenabile, mai eficiente și mai rezistente.
Cum se clasifică bateriile?
Parlamentarii au solicitat includerea unei categorii noi de acumulatoare pentru „vehicule ușoare de transport”, cum ar fi bicicletele sau trotinetele electrice, datorită creșterii utilizării lor și avansurilor tehnologice. Această nouă categorie se adaugă la categoriile existente de acumulatoare portabile, auto și industriale.
O piață strategică pentru UE
Cererea globală pentru baterii și acumulatori se anticipează că va crește de 14 ori până în 2030, iar UE ar putea să reprezinte 17% din cerere. Acest aspect se datorează, în mare parte, evoluției economiei digitale, energiei regenerabile și mobilității cu emisii reduse de carbon. Extinderea utilizării vehiculelor electrice alimentate de acestea va transforma această piață într-una strategică la nivel global.
Reducerea amprentei de carbon a bateriilor
Bateriile vor avea obligatoriu o etichetă care să reflecte amprenta lor de carbon, astfel încât impactul asupra mediului să fie mai transparent. Această obligație va fi impusă bateriilor pentru vehiculele electrice (EV), vehiculele de transport ușor (LMT) și acumulatorilor industriali reîncărcabili, cu o capacitate de peste 2 kWh. În plus, eticheta va acoperi întregul ciclu de viață al acumulatorului și va garanta că noile variante vor conține o proporție minimă din anumite materii prime.
Creșterea reciclării bateriilor
În 2020, aproape jumătate (47%) dintre acumulatorii și bateriile portabile vândute în UE erau colectate pentru reciclare. Există procese speciale de reciclare a bateriilor pentru fiecare tip de baterie, din cauza metalelor și compozanților diferiți folosiți la fabricarea acestora.
Ținte mai stricte de colectare pentru bateriile portabile au fost incluse în noua reglementare (45% până în 2023, 63% până în 2027 și 73% până în 2030) și pentru bateriile pentru mijloacele de transport ușoare (51% până în 2028, 61% până în 2031).
În plus, toate deșeurile din mijloacele de transport ușoare, bateriile auto, industriale și cele ale vehiculelor electrice vor trebui colectate gratuit pentru utilizatorii finali, indiferent de natura, compoziția chimică, starea, marca sau originea acestora.
Conform noilor reguli, nivelurile minime de cobalt recuperat (16%), plumb (85%), litiu (6%) și nichel (6%) din deșeurile de producție și de consum trebuie refolosite în baterii noi.
Problema materiilor prime pentru baterii
Producerea bateriilor depinde în mare măsură de importuri de materii prime esențiale, în principal cobalt, litiu, nichel și mangan, care au un impact semnificativ asupra mediului și societății.
Pentru a combate încălcările drepturilor omului și a garanta că bateriile au componente produse în mod etic, noile reguli introduc obligația de diligență pentru producătorii de baterii. Aceștia vor trebui să îndeplinească anumite cerințe cu privire la riscurile sociale și de mediu asociate obținerii, procesării și comerțului cu materii prime, substanțe chimice și materii prime secundare. Toți operatorii economici care pun baterii pe piața UE, cu excepția întreprinderilor mici și mijlocii, vor trebui să aplice această politică de diligență.
Eliminarea și înlocuirea bateriilor
Noile reguli prevăd că bateriile vor fi mai ușor de eliminat și înlocuit și vor conține informații mai complete pentru consumatori. Bateriile portabile din aparate ar trebui să fie proiectate astfel, încât utilizatorii să le poată îndepărta și înlocui cu ușurință. Această cerință va deveni obligatorie la trei ani și jumătate de la intrarea în vigoare a regulilor. Vor fi furnizate mai multe informații despre capacitatea, performanța, durabilitatea, compoziția chimică, precum și simbolul „colectare separată” al bateriilor.