Peleți și brichete din biomasă pentru încălzirea caselor: ce potențial există în Republica Moldova
După o pauză de peste zece ani, Guvernul Moldovei și cel al României reiau cooperarea privind protecția și utilizarea durabilă a Prutului și Dunării
După o pauză de mai bine de zece ani, Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României reiau cooperarea privind protecția și utilizarea durabilă a apelor Prutului și Dunării, conform Acordului dintre cele două state, semnat la 28 iunie 2010. La Chișinău se desfășoară cea de-a 2-a sesiune ordinară a Comisiei hidrotehnice interguvernamentale pentru implementarea acordului.
Evenimentul este organizat în perioada 2-3 noiembrie curent de către Ministerul Mediului al Republicii Moldova cu susținerea EU4Environment, Resurse de apă și date de mediu.
În cuvântul său de salut, președinta părții moldovenești din cadrul Comisiei hidrotehnice interguvernamentale, Iordanca Rodica Iordanov, a menționat deschiderea pentru obținerea unor soluții fiabile și de durată la problemele privind utilizarea râului Prut. La rândul ei, supleanta președintelui părții române, Simona Olimpia Negru, a dat asigurări că România își dorește să ajute Republica Moldova să gestioneze eficient resursele de apă și să înregistreze progrese cât mai curând posibil.
Acordul dintre Republica Moldova și România stabilește cadrul juridic al colaborării dintre cele două țări în scopul protecției și utilizării durabile a resurselor de apă, al exploatării Nodului Hidrotehnic Costeşti-Stânca de pe râul Prut, construirea şi exploatarea altor lucrări hidrotehnice.
Ședința Comisiei hidrotehnice interguvernamentale a avut loc cu suportul proiectului EU4Environment, Resurse de apă și date de mediu în Țările Parteneriatului Estic. Obiectivul programului este de a contribui la sporirea calității vieții oamenilor în conformitate cu Pactul Verde European și Obiectivele de Dezvoltare Durabilă.