Peleți și brichete din biomasă pentru încălzirea caselor: ce potențial există în Republica Moldova
Ghid pentru cultivarea căpșunului ecologic. Doar doi producători agricoli din Moldova cultivă căpșuni fără chimicale
Un ghid de buzunar, intitulat „Cultivarea căpșunului ecologic pe teren protejat”, a fost lansat recent la Chișinău. Publicația a fost elaborată de un voluntar al Programului USAID „Farmer-to-Farmer”, în conlucrare cu experți din Republica Moldova.
Vasile Bumacov, director de țară al Programului USAID „Farmer-to-Farmer”, a spus pentru Ecopresa.md că ghidul a fost elaborat pentru a spulbera un mit, potrivit căruia să cultivi căpșun organic ar fi ceva ireal, dar și pentru a atrage cât mai mulți producători agricoli să cultive căpșuni în sistem ecologic, fără chimicale. „Doar doi producători agricoli din Republica Moldova cultivă căpșun organic, iar aceștia posedă certificate eco. E vorba de Gospodăria Țărănească Bârnaz Victor din satul Chetrosu, raionul Drochia. Acest fermier cultivă căpșun ecologic pe o suprafață de 0,25 de hectare. Vizitiu Petru din Mărculești, raionul Florești, cultivă mai multe culturi organice, inclusiv căpșuni, pe o suprafață de 0,46 de hectare. În același timp, cererea pe piața internă la căpșunul organic este din ce în ce mai mare”, a specificat Vasile Bumacov.
Potrivit expertului, în momentul în care în Republica Moldova vor exista mai mulți producători de căpșun ecologic, ei vor putea constitui o asociație a lor, vor fi apți să producă cantități mari de căpșun organic, iar marfa lor ar putea ajunge și pe piața din Uniunea Europeană.
Directorul de țară al Programului USAID „Farmer-to-Farmer” a mai precizat că ghidul este destinat în special micilor producători agricoli. „Pentru a cultiva căpșun, nu e nevoie de suprafețe mari de teren. Căpșunul e o cultură de o valoare înaltă, care se cultivă și pe jumătate de hectar, dar și pe suprafețe mai mici. Pământul nostru trebuie folosit la culturi de valoare înaltă, nu la cereale, fiindcă de pe un hectar trebuie de scos maximum. La cultivarea căpșunului, a pomușoarelor, sunt și locuri de muncă, întrucât acestea nu se cultivă mecanizat”, a subliniat Vasile Bumacov.
Ghidul „Cultivarea căpșunului ecologic pe teren protejat” conține informații privind capacitatea de producere a căpșunului, perioada de cultivare, distanțe și scheme de plantare, tipul solului, rotația culturilor. Totodată, publicația include date despre soiurile de căpșun, întreținerea culturii, managementul bolilor și al dăunătorilor, materialul cu care se acoperă serele, bugetarea investițiilor.
Conținutul ghidului a fost întocmit de Kevin J. Tate de la Universitatea din Florida, SUA, care anterior a acordat consultanță de afaceri pe bază de voluntariat unor fermieri moldoveni, beneficiari ai Programului „Farmer-to-Farmer”, finanțat de USAID și implementat de CNFA Moldova (Cultivating New Frontiers in Agriculture Moldova – Cultivarea de Noi Frontiere în Agricultură Moldova).
Ghidul „Cultivarea căpșunului ecologic pe teren protejat” va fi oferit gratuit fermierilor care practică agricultura ecologică, iar versiunea electronică va fi disponibilă pe site-ul www.movca.md, la rubrica Publicații.
Acest material a fost realizat în cadrul proiectului „InfOrganic Moldova 2020-2022”, implementat de Asociația Obștească „Educație pentru Dezvoltare” (AED), cu suportul financiar al Fundației „Servicii de Dezvoltare din Liechtenstein” (LED).