Cușca bună pentru câine în timpul iernii și de ce „paznicul” gospodăriei nu trebuie ținut pe lanț
VIDEO/ Înapoi la rădăcini. A schimbat forfota orașului pe viața la țară
De cinci ani, Oxana Guzun, împreună cu familia, a spus „NU” zgomotului capitalei și „DA” vieții în sat.
În satul Hiliuți, raionul Râșcani, familia de orășeni s-au adaptat perfect, iar acum practică nu doar agricultură ecologică, dar și apicultură, yoga și turism ecologic etc.
„Aici este casa bunicilor, la care am revenit schimbând viața de la oraș pe viața de la țară. Și cu această ocazie, cu mult drag, am început să facem grădinărit și să practicăm grădină organică, ecologic, nu folosim îngrășăminte chimice sau soluții pentru dăunători, și încercăm să practicăm permacultura”, ne-a spus Oxana.
Vara trecută, de Ziua Mediului Moldova, ea ne-a organizat o vizită virtuală în grădină și ne-a explicat cum crește roade în armonie cu natura.
Recent, povestea orășenilor de la Hiliuți a fost ecranizată, prin filmul realizat de Ruxanda Spatari, în cadrul proiectului Film Together, organizat de OWH Studio și U.S. Embassy Moldova.