VIDEO/ „Fără plastic e fantastic”. Câte milioane de pungi importă Moldova și care sunt alternativele ecologice
În prezent în Moldova se importă 1.8 milioane de pungi de plastic, anunță activEco într-un scurt filmuleț prin care atrag atenția la cât de scurtă este viața unei pungi de plastic și cum aceasta ajunge ulterior să ne afecteze sănătatea.
Autorii video-ului relatează parcursul unei pungi de plastic, care după ce a fost utilizată ajunge în coșul de gunoi, iar spre final ajunge în apa și mâncarea pe care o consumăm.
Deși legislativ ne îndreptăm spre un viitor fără pungi, totuși la nivel de consumatori e nevoie de informare și sensibilizare, pentru ca să ajungem la o schimbare de atitudine, afirmă coordonatoarea proiectului activEco, Elena Tacu. Potrivit ei, cu problema pungilor din plastic ne ciocnim o dată sau de câteva ori pe zi – în dependență de cât de des mergem la magazin.
Autorii vin și cu soluții pentru a micșora utilizarea pungilor de plastic, cum ar fi torbele din pânză.
Filmulețul dedicat pungilor de plastic e primul dintr-o serie, urmează să fie publicate alte patru care vor aborda temele: bicicleta, economia de colaborare, compostare, eficiența energetică și consumul critic în alimentare.
Programul anual activEco a fost lansat în 2013. Acesta își propune să activizeze tinerii în sfera protecției mediului și dezvoltării durabile, să îi abiliteze, să promoveze învățarea prin realizarea proiectelor și să crească o comunitate de promotori ai schimbării în regiune, pentru a ajunge să fim o regiune rezilientă și sustenabilă.