fbpx

VIDEO/ Au spus nu incinerării manifestând la o fabrică de reciclare a anvelopelor uzate. Reacția ministrei Mediului

 VIDEO/ Au spus nu incinerării manifestând la o fabrică de reciclare a anvelopelor uzate. Reacția ministrei Mediului
Susține Ecopresa, distribuie!

Reprezentanții Partidului Verde Ecologist au făcut un nou flashmob prin care au anunțat că sunt categoric împotriva incinerării anvelopelor. Aceștia au manifestat la o fabrică de reciclare a anvelopelor uzate, întrucât aici se utilizează o metodă alternativă incinerării. În replică, ministra Mediului care a fost invitată la fața locului, a spus că nu poate veni pentru că trebuie să participa la ședința Guvernului, menționând că susține, în primul rând, reciclarea deșeurilor, iar în al doilea rând – valorificarea energetică a acestora.

„Noi suntem contra acestei proceduri. Da, există o problemă, avem multe anvelope care trebuie reciclate, dar sunt și alte modalități, care nu sunt atât de dăunătoare pentru mediu. La toate dezbaterile la care am asistat nu am primit răspuns de la Minister sau deputați cum vor funcționa aceste uzine, fabrici de incinerare a anvelopelor. Am înțeles că își doresc doar modificarea legii, iar restul nu cunosc nimic”, a declarat Antatolie Prohnițchi, lider interimar al Partidului Verde Ecologist.

Prohnițchi și-a arătat îngrijorarea privind lipsa unui sistem de monitorizare a aerului în Republica Moldova și a menționat că țara ar putea opta pentru alte alternative de reciclare a anvelopelor, cum ar fi piroliza, care potrivit lui, este o metodă acceptată de UE.

„Au propus altă metodă de prelucrare a anvelopelor uzate, care este practicată și în UE. Cu toate că unii deputați spun că, în Europa, sunt uzine de incinerare, dar nu spun și faptul că, în UE, este bine pus la punct sistemul de monitorizare a calității aerului, inclusiv în urma incinerării anvelopelor. Iar dacă o uzină încalcă normelor, ea se oprește. În Moldova nu este așa ceva și nu pot instituțiile de stat să monitorizeze calitatea aerului”, a adăugat acesta.

CITEȘTE ȘI VIDEO/ Incinerarea și siguranța. Fost șef al Gărzii de Mediu din România: Tragem un semnal de alarmă că dacă statul nu este puternic, cu instituții și laboratoare dotate, restul ține de crimă organizată

În context, Prohnițchi a făcut referire și la declarațiile lui Octavian Berceanu, fost șef al Gărzii de Mediu din România, care a declarat că în lipsa unor instituții puternice a statului și a unui laborator este foarte riscant să permiți incinerarea anvelopelor. Precizând că România deja se confruntă cu infracțiunile de mediu și cu contracararea importurilor ilegale a deșeurilor din Europa de Vest.

De cealaltă parte, ministra Mediului Iuliana Cantaragiu printr-un răspuns public a răspuns că nu putut accepta invitația Partidului Verde Ecologist, întrucât în fiecare luni trebuie să participe la ședința Guvernului. Totodată, a menționat că susține, în primul rând, reciclarea deșeurilor, iar în al doilea rând – valorificarea energetică a acestora.

„Știința încă nu a creat opțiuni de reciclare pentru toate tipurile de materiale care astăzi se produs sau sunt produse a componente combinate, produse contaminate, care fac ca reciclarea să nu fie posibilă sau competitivă și acestea pot fi transformate în energie. Sunt deșeuri cu valoare calorică ridicată, multe din ele fiind fabricate din țiței, precum sunt și anvelopele”, a argumentat aceasta.

Ministrul Mediului s-a referit și la agenții economici și a remarcat că aceștia trebuie să dețină autorizații de mediu, care să respecte rigorile impuse de legislație. „Am căutat ieri pe pagina Agenției de Mediu care-i statutul autorizațiilor de mediu pentru agentul economic pe care-l recomandați și țin să constat cu regret că acesta nu deține autorizație de mediu de gestionare a deșeurilor valabilă și nici nu găsesc autorizația de emisie a poluanților în atmosferă de la surse fixe – https://am.gov.md/ro/node/252 . Voi solicita informație mai detaliată de la instituțiile din subordine, dar dacă agentul economic nu respectă legislatia de mediu, atunci este foarte regretabil și este regretabil că dvs promovați astfel de acțiuni”, a răspuns Cantaragiu.

Anterior, reprezentanții partidului Verde Ecologist au protestat și în fața Guvernului și au adresat o scrisoare premierului Natalia Gavrilița, prin care au cerut să fie luată în considerare demisia ministrei Mediului, Iuliana Cantaragiu.

CITEȘTE ȘI „Înainte să fie permisă incinerarea anvelopelor, trebuie efectuată monitorizarea emisiilor de gaze”. 34 de ONG-uri se adresează Parlamentului

De asemenea, 34 de organizații neguvernamentale au semnat o declarație prin care îi cer Parlamentului să amâne adoptarea noilor modificări la Legea privind deșeurile, care va permite incinerarea anvelopelor. Semnatarii cer legislatorilor să asigure monitorizarea obligatorie a emisiilor de gaze de eșapament, înainte să fie permisă incinerarea anvelopelor în Republica Moldova.

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!