fbpx

Academia de Științe din Cehia cere interzicerea focurilor de artificii. „Emană substanțe extrem de toxice”

Susține Ecopresa, distribuie!

Academia de Ştiinţe din Cehia a cerut interzicerea focurilor de artificii din cauza substanţelor „extrem de toxice” pe care le eliberează în aer.

Potrivit presei cehe, oamenii de ştiinţă avertizează că aceste substanţe sunt dăunătoare atât pentru oameni, cât şi pentru mediu. De asemenea, ei cred că majoritatea oamenilor nu sunt suficient de informaţi cu privire la aceste pericole sau, dacă sunt, tind să le subestimeze.

Prin comparaţie, „dacă o companie industrială evacuează astfel de cantităţi de substanţe periculoase, se va confrunta cu proceduri legale şi va fi închisă”, a declarat Petr Kluson de la Institutul de Procese Chimice al Academiei de Ştiinţe.

Dar oamenii inhalează direct acest amestec neobişnuit de otrăvuri şi substanţe cancerigene emanate de focurile de artificii”, a remarcat el, citat de Agerpres.

Pe lângă îmbunătăţirea informării generale cu privire la aceste efecte negative, oamenii de ştiinţă pledează pentru limitarea sau chiar interzicerea totală a utilizării focurilor de artificii.

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!

Ana Raileanu