Cușca bună pentru câine în timpul iernii și de ce „paznicul” gospodăriei nu trebuie ținut pe lanț
Petardele: interzise prin lege, ușor de găsit la doar câțiva metri de Ministerul Afacerilor Interne
În toiul sărbătorilor de iarnă, se aude tot mai tare nu doar clinchetul clopoțeilor, ci și bubuitul petardelor. Deși comercializarea acestora este interzisă pe teritoriul Republicii Moldova, le auzim cum explodează în parcuri, sau lângă licee, fiind cel mai des utilizate de către adolescenți.
Unde sunt comercializate petardele și cât de ușor pot fi găsite aceste petarde interzise prin lege? Firește, am mers la Piața Centrală. Majoritatea vânzătorilor au fost uimiți când îi întrebam de petarde, iar unul dintre comercianți ne-a recomandat să căutăm la Gara Centrală (situată chiar la câteva sute de metri de Ministerul Afacerilor Interne). Zis și făcut. La Gara Centrală, pe lângă „Orhei, Orhei, hai la Orhei”, se mai auzea subtil și „Petarde, petarde” – așa ne dădeau de știre comercianții că au ceea ce căutăm.
Majoritatea trecătorilor pe care i-am intervievat au spus că au o părere negativă despre petarde.
„Mai mult am o părere negativă pentru că se vând oricui, adică oricine poate să cumpere petarde, mai ales copiii mici.”
Petardele versus focurile de artificii
Anastasia Cozlovschi, reprezentanta Societății Umane, spune că petardele ar putea prezenta un risc mai mare decât focurile de artificii.
„În primul rând, prețul lor este destul de mic. Orice copil le poate procura. Deși sunt interzise, totuși se găsesc distribuitori. Nu se cunoaște dacă poliția face vreun control în acest sens. Ministerul Sănătății nu prea vine cu informație referitor la câți copii/oameni au suferit din cauza petardelor.
Acest subiect stă la răscrucea mai multor domenii, instituții care ar trebui să fie vizate și ar trebui implicate. Cred că privind petardele am putea face o acțiune mai serioasă.”
Exploziile afectează comportamentul păsărilor
Silvia Ursul, ornitologă și vicepreședintă a Societății pentru Protecția Păsărilor și a Naturii, a subliniat că efectele petardelor asupra comportamentului păsărilor sunt similare cu cele ale artificiilor.
„Petardele au același efect în materie de alterare a comportamentului, pentru că sună ca un atac de care păsările trebuie să se refugieze. Momentul cu adevărat periculos este atunci când numărul de petarde lansate crește, nu doar una la câteva ore, ci sunt mai multe una după alta; acest lucru corespunde cu o stare de asediu. Dincolo de alterarea comportamentului în urma focurilor de artificii, rămân foarte multe gaze toxice. Particulele solide din artificii și petarde pătrund în sol, călătoresc în apele freatice și astfel solul este contaminat cu elemente periculoase.”
Ce spune legea?
Am încercat să aflăm din ce raționamente a interzis statul vânzarea petardelor, în ce mod asigură respectarea legii, care sunt amenzile și pedepsele pentru vânzători, dar și pentru acei care le utilizează etc.
Am dat telefoane la MAI – ne-au redirecționat spre Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică (INST), INST ne-a redirecționat la MAI. Și e-mailuri le-am scris. Deocamdată, nu știm ce spun instituțiile de resort. Știm doar ce spune legea.
Conform articolului 4 al legii nr 143 privind regimul articolelor pirotehnice, este interzisă producerea, importul, exportul, transportul, comercializarea şi utilizarea petardelor, bateriilor de petarde, petardelor luminoase şi bateriilor de petarde luminoase; de asemenea este interzisă și comercializarea articolelor pirotehnice în pieţe, prin reţeaua de comerţ ambulant sau în afara unităţilor comerciale autorizate și vânzarea sau transmiterea în alt mod în posesie a articolelor pirotehnice consumatorilor care nu au atins vârsta de 18 ani.