Dacă vrem o societate care iubește și respectă natura, trebuie să investim în educația copiilor
Mașina a rămas blocată în zăpadă. Ce trebuie să facem?
Deși drumurile au fost acoperite cu zăpadă, iar mersul cu mașina este extrem de periculos astăzi și în zilele ce urmează, există situații extreme când suntem nevoiți să urcăm la volan. Riscul să fim blocați de furtună, să derapăm și să fim acoperiți de zăpadă este mare.
Ce trebuie să facem în astfel de cazuri, ce ne recomandă Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) și care este raționamentul acestor măsuri, explicăm mai jos.
Vom apela serviciul 112, vom porni luminile de avarie și vom agăța vesta reflectorizantă din dotarea maşinii pe antena radio ori la geam. Dacă ne aflăm într-o zonă locuită sau pe marginea drumului, vom aprinde luminile de avarie și ne vom asigura că orice semnale de urgență sunt vizibile pentru a atrage atenția celor care ar putea oferi ajutor.
Până la venirea serviciilor de urgență, este important să ne protejăm de frig și să evităm riscul de îngheț. Dacă în apropiere nu se vede vreo clădire unde putem să ne adăpostim, vom rămâne în autoturism până la venirea serviciului de urgență.
Vom avea grijă să nu consumăm bateria autovehiculului, să facem economie de combustibil și să prevenim intoxicarea cu gazele de eșapament. Vom porni motorul și sistemul de încălzire circa 10 minute pe oră, pentru a menține căldura în interior. Vom curăța periodic zăpada de pe ţeava de eșapament. Ne vom asigura că evacuarea nu este blocată pentru a evita acumularea de gaze toxice.
În timp ce motorul funcționează, vom deschide uşor o fereastră. Acest lucru poate ajuta la circulația aerului în mașină și la reducerea condensului, care ar putea duce la umiditate și îngheț în interiorul vehiculului.
De asemenea, vom folosi tot ce avem la îndemână pentru a crea un strat suplimentar de izolare împotriva frigului. Vom utiliza pături, haine groase sau orice alte materiale pentru a ne acoperi și a reduce pierderea de căldură.
Va fi nevoie și să ne mișcăm, însă vom evita extenuarea – vom face exerciții ușoare în mașină pentru a ne menține circulația sanguină și pentru a genera căldură.
Consumul de alimente și lichide, la fel, poate ajuta la generarea de căldură în corp și evitarea deshidratării.
Este important și să nu adormim – în orice moment pot să apară serviciile de salvare.
Cum să ne pregătim de drum?
În situația în care conducem în condiții de viscol și ninsori abundente, este esențial să fim pregătiți să facem față unei eventuale derapări sau blocări în zăpadă. Iată câteva sfaturi importante:
- Mașina trebuie să fie într-o stare bună de funcționare înainte de a pleca. Trebuie să verificăm nivelul uleiului, al lichidului de răcire, presiunea pneurilor și starea bateriei.
- Ne asigurăm că avem telefonul încărcat și verificăm cablul de încărcare.
- Echipamentul minim necesar pentru situații de urgență este lopata pentru zăpadă, un cablu de tractare, lanțuri antiderapante pentru pneuri și un kit de prim ajutor.
- Mergem doar ziua, niciodată singuri, mergem pe drumurile principale, evităm drumurile secundare/scurtăturile și anunțăm rudele despre programul nostru.
- Ne asigurăm cu băutură caldă, cuverturi și haine de rezervă.
- Pe drum, va trebui să reducem viteza și să menținem o distanță mai mare între mașini. Vom evita mișcările bruște la volan și frânările puternice. Nu vom folosi cruise controlul și ne vom asigura că avem combustibil suficient.
În cazul derapajului sau blocării în zăpadă:
- Vom dirija ușor mașina către direcția în care se îndreaptă și vom evita să frânăm brusc.
- Vom folosi lopata pentru a îndepărta zăpada din jurul roților, punând lanțurile antiderapante sau folosind materiale precum nisip sau pietriș pentru a obține tracțiune suplimentară.
- Dacă mașina este acoperită în întregime de zăpadă, vom folosi lopata pentru a curăța zăpada de pe capotă, de pe lunetă și de pe geamuri. Ne vom asigura că evacuarea și admisia de aer nu sunt blocate.
Cod galben până la 10 ianuarie
Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis un cod galben de schimbare bruscă a vremii pe întreg teritoriul țării, care va fi valabil până pe 10 ianuarie.
În orice situație de urgență, siguranța personală și luarea măsurilor necesare pentru a evita accidentele sunt o prioritate. În condiții meteorologice extreme, cel mai bine este să amânăm călătoria.