UE-GIZ// Asociația pentru Valorificarea Deșeurilor a lansat proiectul ,,Gestionarea deșeurilor solide cu implicarea comunității”
Vineri, 02 octombrie, în incinta Primăriei mun. Strășeni s-a desfășurat conferința de lansare a proiectului ,,Gestionarea deșeurilor solide cu implicarea comunității”. Proiectul este implementat de A.O. Asociația pentru Valorificarea Deșeurilor în cadrul Programul de Granturi Locale al UE ,,Fii schimbarea: Cetățeni implicați – Comunități durabile!”, lansat prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor în Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).
Activitățile acestui proiect vor fi realizate în perioada septembrie 2020 – august 2021 în 6 localități ale raionul Strășeni (mun. Strășeni, satul Scoreni, comuna Lozova, satul Vorniceni, satul Negrești și satul Sireți). Asociația își propune drept scop să contribuie nemijlocit la creșterea gradului de conștientizare și participare a comunității în vederea reducerii impactului deșeurilor asupra mediului și sănătății, având trasate drept obiective prioritare:
- Evaluarea percepției cetățenilor asupra rolului și beneficiilor colectării selective a deșeurilor și cât de mult contează relaţia cetăţeanului cu instituţiile publice în asigurarea acestui proces;
- Sporirea nivelului de cunoştinţe privind priorităţile în domeniul protecţiei mediului şi dezvoltării durabile în rîndul elevilor;
- Stimularea spiritului civic și participativ al cetățenilor în rezolvarea problemei deșeurilor din cadrul comunității;
- Organizarea și asigurarea accesului cetățenilor la informații și date despre beneficiile organizării colectării selective a deșeurilor.
În cadrul conferinței au fost prezenți reprezentanți ai APL-urilor beneficiare prin proiect, reprezentanți ai comunității (educatori, învățători, elevi, studenți), ONG-uri, operatori de salubritate, care ulterior, pe durata implementării proiectului vor participa activ la evenimentele de informare planificate și vor reprezenta formatorii de opinie și mesagerii unui model sustenabil de management a deșeurilor.
Au fost invitați la eveniment și experți în domeniu, pentru a împărtăși din experiență și cele mai bune practici cu privire la “Rolul comunității în gestionarea deșeurilor solide: probleme și soluții”.
Conferința a fost deschisă cu un cuvând de salut din partea dnei Ala REVENCO, Director de proiect alAsociației pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă, care a prezentat obiectivele și misiunea Programului de Granturi Locale al Uniunii Europene “Fii schimbarea: Cetateni implicati – comunitati durabile”, a cărui beneficiar este și A.O. Asociația pentru Valorificarea Deșeurilor și de dna Valentina CASIAN, Primar mun. Strășeni, gazda evenimentului, care a reiterat importanța unor astfel de proiecte pentru comunitate și deschiderea de a participa activ în buna implementare a acestuia.
Dna Aurelia BAHNARU, director de proiect, a prezentat obiectivele, activitățile și rezultatele așteptate prin implementarea proiectului, declarând că acesta este un pas important în crearea premiselor necesare pentru soluționarea problemei deșeurilor din localitățile beneficiare prin practicarea colectării selective a deșeurilor, în special a celor din plastic și prin compostarea masei organice în gospodării. “În realizarea acestui proiect pornim de la faptul că producerea de deșeuri nu poate fi evitată, însă poate fi recuperată valoarea economică a unui produs devenit deșeu și cu siguranță poate fi redus la minimum impactul asupra mediului, sănătății și schimbărilor climatice”, a declarant dna Bahnaru.
Rolul cheie în organizarea unui proces eficient de management a deșeurilor revine APL-urilor, care în conformitate cu prevederile cadrului legal sunt responsabile pentru crearea unui sistem de colectare selectivă a deșeurilor. În cadrul evenimentului, Dul Igor ȘEREMET, Avocat, lector universitar, consultant legal de mediu a ținut să precizeze “Conștientizarea este procesul final al implicării cumulative și active a tuturor actorilor principali în gestionarea deșeurilor (APL-uri, operatori municipali, privați autorizați, producători de deșeuri precum persoane fizice și entități juridice). Prin urmare, nivelul de asumare a responsabilităților specifice fiecărui actor într-un proces integrat de gestionare a deșeurilor demonstrează finalitățile conștientizării”.
Un proiect reușit în domeniul gestionării deșeurilor este condiționat nemijlocit de asigurarea resurselor necesarea nu doar pentru colectare separată, dar nemijlocit colectarea, transportarea, sortarea și valorificarea acestora de către un operator autorizat. Fapt pentru care, la eveniment a fost invitat și dul Eugen BUTUCEA, Director “Salubris Grup” SRL, care mai bine de 2 ani asigură acest serviciu pentru mai multe localități din Strășeni. “Reușita unui astfel de proiect e reală, precum și disponibilitatea oamenilor de a învăța cum și de ce este bine să colectăm selectiv deșeurile reciclabile și să le compostăm pe cele organice. Cu siguranță, în timp, se poate reduce cu peste 50 % volum deșeurilor ajunse la groapa de gunoi, fără multe investiții dar cu beneficii importante pentru mediu și sănătatea locuitorilor din Strășeni ”, a precizat Butucea.
Din cele șase localități pilot selectate de AVD, trei se regăsesc și în activitățile planificate de Asociaţia Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic, fapt ce ne oferă posibilitatea de a coopera pentru informarea și conștientizarea cetățenilor pe domeniul gestionării deșeurilor. “Îmi doresc să putem schimba percepția asupra deșeurilor, atât solide, dar și lichide, căci acum toate ajung să polueze aerul, solul, apele freatice. Sper că inițiativa AVD va fi doar primul pas, iar ulterior aceste comunități vor fi exemplu pentru alții. Noi recent am creat pe Facebook grupul “Strășeni, mon amour“, pe care îl vedem ca un spațiu pentru toți oamenii din raionul Strășeni, preocupați de viitorul regiunii în care locuiesc, de ceea ce se întâmplă în contextul protecției mediului, schimbărilor climatice și energiei durabile. Vă invit în acest grup pentru a discuta diverse subiecte de mediu.”, a menționat în discursul său dna Lilia CURCHI, Director executiv AJMTEM.
A.O. “Asociația pentru Valorificarea Deșeurilor” este beneficiara Programului de Granturi Locale al Uniunii Europene și implementeză proiectul ,,Gestionarea deșeurilor solide cu implicarea comunității” în 6 localități din r. Strășeni.
Programul de granturi locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin a UE, acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor din Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).