Peleți și brichete din biomasă pentru încălzirea caselor: ce potențial există în Republica Moldova
Sunt elevi în clase primare și dezvoltă o afacere ecologică. Cum îi poți susține pe micii antreprenori
Deși sunt elevi în clasele primare, mai mulți elevi din Ștefan Vodă gestionează o afacere ecologică. Mai exact, îngrijesc o grădină școlară unde cresc flori și plante medicinale din care apoi confecționează ceaiuri. În prag de Crăciun, oricine îi poate susține procurând de la ei un ceai aromat de ierburi.
Afacerea Grădina Școlară din Ștefan Vodă a fost dezvoltată în cadrul unui proiect susținut de UE, prin care au fost create mici afaceri sociale în opt instituții din toată țara. Astfel, copiii capătă deprinderi în domeniul agriculturii ecologice, precum și își dezvoltă abilitățile antreprenoriale.
Elevii din Ștefan Vodă, timp de un an de zile copiii, ghidați de profesori, au sădit semințele, au urmărit evoluția plantelor, le-au udat, protejându-le de soare, le-au cules și le-au uscat și au pregătit cele mai aromate ceaiuri. Mai mult și ambalajele sunt confecționate de ei înșiși.
„Ne putem mândri că în anul 2021 am cultivat de două ori mai multe flori decât în anul trecut, relatează Galina Iuraș”, coordonatoarea locală a proiectului, orașul Ștefan Vodă. Potrivit ei, elevii au devenit foarte responsabili față de mediul înconjurător, precum și foarte exigenți în ceea ce privește modul sănătos de alimentație, nu doar al lor, ci și al părinților. „Astăzi verdețurile și ceaiurile din plante medicinale nu lipsesc de pe masa lor nici la școală, nici acasă”, susține Iuraș.
Doritorii de a susține micii antreprenori pot comanda ceaiuri din mentă, melisă, gălbenele, floare de salcâm. Acestea sunt ambalate a câte 25 de grame la prețul de 25 de lei. De asemenea, sunt ceaiuri din mai multe pplante, un mix de melisă, mentă și floare de salcâm la prețul de 45 lei.
Ceaiurile sunt expuse la un târg de Crăciun care se desfășoară în perioada 14 – 23 decembrie 2021.
Persoane de contact: pentru locuitorii orașului Ștefan Vodă: Galina Iuraș, tel.: (+373) 69810316; pentru locuitorii municipiul Chișinău: Adriana Velicinschi (+373) 69888133.
Proiectul ”Grădina școlară” se implementează cu suportul Uniunii Europene, prin programul EU4Youth, și cofinanțat de Crucea Verde Internațională în perioada 2018- 2022. Parteneri ai proiectului sunt Centrul Național de Mediu din Moldova, Crucea Verde Belarus, Crucea Verde Ucraina, Fundația John Paul II Italia.