fbpx

Studiu: planeta s-ar încălzi cu 10 grade Celsius dacă am arde toţi combustibilii fosili

Susține Ecopresa, distribuie!

În regiunea arctică, temperaturile ar creşte cu 20 de grade Celsius până în 2300, distrugând ecosistemul şi accelerând topirea gheţarilor. Avertismentul vine din partea unor cercetători de la Universitatea din…

Atmosfera se va încălzi cu 10 grade Celsius, dacă oamenii vor arde toată cantitatea de combustibili fosili cunoscută, fără a mai calcula şi rezervele încă nedescoperite. Încălzirea globală va avea consecinţe grave asupra sănătăţii, rezervelor de hrană şi economiei globale.

„Cred că este foarte important să ştim ce s-ar întâmpla dacă nu luăm acţiuni urgente de adaptare la schimbările climatice. Chiar dacă avem un acord climatic semnat la Paris, până acum, nu s-a întreprins nicio acţiune. Studiul nostru este un avertisment”, spune Katarzyna Tokarska, unul dintre autorii studiului.

Dacă se ia în considerare doar impactul dioxidului de carbon, creşterea estimată ar fi de 8 grade Celsius până în 2300. Atunci când se adaugă şi alte gaze, simularea indică o creştere de 10 grade. În zona arctică, situaţia ar fi şi mai gravă. Temperaturile ar creşte cu 17 grade din cauza dioxidului de carbon şi cu încă 3 din cauza altor gaze.

Încălzirea globală ar reduce drastic cantitatea de ploaie: cu două treimi în Amenica Centrală şi de Nord şi la jumătate în părţi din Australia, zona mediteraneană, Sudul Africii şi Amazon.

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!