Sticle din plastic, transformate în covoare de o companie din Moldova
În loc să arunce sticlele din plastic la coșul de gunoi, o companie din Moldova le reutilizează și le transformă în covoare. Mai exact, la baza creării covoarelor stau granulele obținute în urma prelucrării sticlelor din plastic, scrie Agora.md.
Președinte Consiliul de Administrație Covoare Ungheni, Nicolas Nicula, povestește că granulele mai sunt supuse unor procese tehnologice. „Facem o prelucrare, vopsire, sunt mai multe lucruri pe care le facem în procesul tehnologic pentru a obține covorul pe care îl dorim atât din punct de vedere al aspectului cât și din punct de vedere al calității”.
Materialele din care sunt confecționate covoarele sustenabile sunt certificate în calitate de confirmare că firul este produs din deșeuri. Respectiv, cumpărătorul final trebuie să vadă în sigla certificatului că este parcurs tot lanțul de producere.
Covoarele sustenabile pot fi găsite într-o gamă de culori – de la bej-gri până la albastru. Pentru confecționarea unui covor sustenabil cu dimensiuni de 1,60 pe 2,40 m trebuie să fie prelucrate 130 de sticle din plastic de 1,5 litri.