Școlile și grădinițele din Cantemir produc electricitate și apă caldă
Mai multe soluții inteligente pentru un oraș mai ecologic au fost puse în funcțiune în școlile și grădinițele din Cantemir. Realizările au fost posibile datorită unui proiect implementat în perioada 2020-2021 de Alianța pentru Eficiență Energetică și Regenerabile, în parteneriat cu Primăria Cantemir și finanțat cu sprijinul Programului de Granturi Mici al Facilității Globale de Mediu – PNUD.
Astfel, Liceul „Dimitrie Cantemir”, Gimnaziul „Mihai Eminescu” și Grădinițele nr. 1 și 2 au fost echipate cu panouri fotovoltaice. Acest mecanism permite obținerea unor economii semnificative, prin compensarea consumului de energie electrică de la 20% la 80%, în funcție de clădire. Doar în primele zile de funcționare, micro-centralele au produs peste 600 kWh, iar pe parcurs au fost înregistrate și unele recorduri – uneori producția depășind volumul consumat. Au mai fost instalate colectoare solare, care încălzesc apa, cu economii considerabile pentru bugetul instituțiilor.
Totodată, instituțiile publice dispun de un sistem performant de monitorizare a consumului de energie și a parametrilor de funcționare a echipamentelor de eficiență energetică.
În același timp, elevii din Cantemir, începând cu anul trecut, studiază o disciplină nouă – Managementul energetic. Instituțiile de învățământ au fost echipate cu truse specializate de instrumente profesioniste de măsurare, asamblate de experții proiectului. Cu ajutorul acestora, elevii pot măsura volumul de energie consumată de un aparat electric, umiditatea aerului dintr-o încăpere, viteza vântului sau a maselor de aer în interiorul clădirilor, nivelului de iluminare.
În centrul orașului a fost „plantat” Arborele Energiei, o instalație demonstrativă care produce energie verde din lumina solară și forța vântului.