fbpx

Asociația Jurnaliștilor de Mediu organizează o vizită de studiu la Cantemir și Cahul. Vor fi abordate subiecte actuale de mediu

Susține Ecopresa, distribuie!

Asociația Jurnaliștilor de Mediu organizează o vizită de studiu pe subiecte de mediu și eficiență energetică în raioanele Cantemir și Cahul. Evenimentul va avea loc săptămâna viitoare, pe 29 și 30 septembrie. Vor fi vizitate mai multe destinații care au adoptat soluții eco eficiente în activitate.

Reprezentanții instituțiilor media vor putea elabora materiale de presă despre eficiența energetică. În cadrul acestei acțiuni, vor fi vizitate patru instituții de învățământ care au panouri voltaice, colectoare de soare și sistem performant de monitorizare a consumului de energie. Este vorba despre Liceul „Dimitrie Cantemir”, Gimnaziul „Mihai Eminescu” și grădinițele nr. 1 și 2 din Cantemir.

De asemenea, în centrul orașului Cantemir va putea fi vizitat Arborele Energiei – o instalație demonstrativă care produce energie verde din lumina solară și forța vântului. Pe lângă aceste obiective, jurnaliștii vor vizita satul Văleni din Cahul, localitate care se află în Lunca Prutului, Rezervația „Prutul de Jos”, ce face parte din Rețeaua Mondială UNESCO a Rezervațiilor Biosferei.

În această localitate va mai putea fi vizitat complexul turistic „Eco-Village Văleni”, ce dispune de câteva căsuțe rustice, o curte tradițională, un restaurant și o agro-pensiune.

Pe două dintre aceste căsuțe au fost instalate panouri solare și au fost construite două turnuri pentru observarea păsărilor în rezervația biosferei „Lunca Prutului de Jos”.

Întreaga listă de activități care au fost planificate pentru acest eveniment poate fi găsită accesând pagina Asociației Jurnaliștilor de Mediu.

Vizita de studiu care va cuprinde și sesiuni de informare pe subiecte de mediu și eficiență energetică este organizată cu sprijinul GEF SGP Moldova și al Suediei. Pentru participare, vă rugăm să expediați până pe data de 27 septembrie un mesaj de confirmare pe adresa ajmtem@gmail.com sau să sunați la numărul de telefon +373 69101626.

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!

Ana Raileanu