Sâmbătă va avea loc o acțiune de salubrizare a albiei râului Bâc. Chișinăuienii, îndemnați să participe
Primăria municipiului Chișinău informează că sâmbătă, 2 octombrie 2021, va fi desfășurată o amplă acțiune de salubrizare a albiei râului Bâc. Reprezentanții municipalității vor fi implicați la curățenie pe tronsonul str. Ismail – str. Lunca Bâcului.
Primăria face un apel și către locuitorii urbei, reprezentanții sectorului asociativ, agenți economici, instituții publice, precum să se alăture și ei inițiativei lansate de municipalitate. Autoritățile locale vor pune la dispoziția participanților mănuși, pungi, precum și transport pentru evacuarea deșeurilor.
Potrivit unui comunicat de presă, intervenția autorităților locale în zona riverană a albiei râului Bâc se desfășoară în contextul activităților planificate în cadrul campaniei de salubrizare de toamnă
Pentru sfârșitul lunii octombrie, a.c., este planificată acțiunea de plantare a arborilor pe teritoriul orașului, în cadrul campaniei de salubrizare.