Protecția mediului – domeniu prioritar de cooperare între R. Moldova și România
Protecția mediului este unul dintre domeniile prioritare de cooperare dintre Republica Moldova și România din Foaia de parcurs semnată de miniștrii de externe Nicu Popescu și Bogdan Aurescu marți, 23 noiembrie, la București.
Unul dintre angajamentele asumate de cele două state țin de protecția mediului, apelor și pădurilor. Mai exact, potrivit unui comunicat al Ministerului de Externe, R. Moldova va accesa expertiza României la elaborarea Codului Silvic; dezvoltarea software-ului de urmărire a trasabilității lemnului; funcționarea Agenției de Mediu (nou creată) și gestionarea software-ului privind Fondul Global de Mediu (GEF).
Toate acțiunile enumerate în Foaia de parcurs vor fi în atenția autorităților și la următoarea ședință comună ale ambelor Guverne. Printre angajamentele asumate de cele două state care se regăsesc în Foaia de parcurs sunt:
- interconexiunea energetică: vom întreprinde toate eforturile pentru darea în exploatare în cele mai scurte termene a gazoductului Ungheni-Chișinău și pentru realizarea interconexiunilor în domeniul energiei electrice;
- încheierea unui nou Acord între Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistență tehnică și financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil acordat de România Republicii Moldova, care să îndeplinească funcțiile Acordului semnat în 2010 și ieșit din vigoare la 28 martie 2021;
- infrastructura de transport – construcția podului rutier Ungheni (România) – Ungheni (Republica Moldova), consolidarea podului rutier Galați-Giurgiulești, reabilitarea podului feroviar Galați-Giurgiulești;
- comunicații și societatea informațională: am stabilit accelerarea eforturilor în scopul identificării soluțiilor concrete care să facă posibilă reducerea tarifelor pentru apelurile internaționale și pentru serviciile de roaming;
- cooperarea în domeniul securității cibernetice: vom desfășura consultări la nivelul instituțiilor responsabile din cele două state;
- cooperarea regională și teritorială: am confirmat, printre altele, angajamentul comun pentru finalizarea implementării proiectelor de cooperare teritorială în baza Programului Operațional Comun România – Republica Moldova 2014 – 2020.
- protecția mediului, apelor și pădurilor: vom accesa expertiza României la elaborarea Codului Silvic; dezvoltarea software-ului de urmărire a trasabilității lemnului; funcționarea Agenției de Mediu (nou creată); gestionarea software-ului privind Fondul Global de Mediu (GEF).
- educație și cercetare: am convenit, printre altele, să urgentăm procedurile necesare pentru semnarea Protocolului de colaborare bilaterală între cele două ministere ale Educației și am evidențiat interesul comun pentru dezvoltarea cooperării între instituțiile care organizează programe de formare continuă a cadrelor didactice din Republica Moldova şi România.
- cultură: am reliefat necesitatea încheierii, în baza Acordului de cooperare în domeniul culturii între ministerele de resort, a unui Protocol cu privire la organizarea anuală a Festivalului Teatrelor Naționale din R. Moldova și România care să reglementeze aspectele organizatorice și financiare și să asigure durabilitatea proiectului.
- sănătate: vor fi continuate inițiativele de creștere a siguranței și protecției populației prin îmbunătățirea pregătirii și menținerea capacității de intervenție a serviciilor de urgență profesioniste (inclusiv SMURD), în zona transfrontalieră România – Republica Moldova.
- muncă: vom consolida dialogul bilateral în domeniul inspecției sociale, asigurările sociale, dezvoltarea serviciilor sociale, reforma beneficiilor de asistență socială, protecția copilului, ocuparea forței de muncă, formarea profesională a adulților, migrația în scop de muncă, egalitatea de șanse între femei și bărbați, inspecția muncii și protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilități;
- cooperarea în domeniul afacerilor interne: vor fi lansate noi proiecte care vor îmbunătăți capacitățile de reacție și vor asigura continuitatea acțiunilor aflate în desfășurare în domenii precum managementul frontierei, migrația ilegală, infracționalitatea transfrontalieră, cooperarea polițienească și situațiile de urgență;
- cooperarea în domeniul finanțelor publice și fondurilor europene: va fi extinsă cooperarea dintre cele două bănci centrale în domenii precum supravegherea bancară, gestiunea situațiilor de criză, activitatea prestatorilor de servicii de plată și a emitenților de monedă electronică, infrastructurile pieței financiare, operațiunile cu numerar;
- cooperarea în domeniul justiției: România va acorda sprijin Republicii Moldova în cadrul procesului de reformă a justiției;
- agricultură: un dialog dinamic între instituțiile de profil;
- cooperarea în domeniul comerțului și investițiilor: România este primul partener comercial al Republicii Moldova. Ne propunem consolidarea prezenței investiționale românești în țara noastră;
- asistența oficială pentru dezvoltare: Țara noastră deține o relevanță centrală în cadrul politicilor României în domeniul cooperării internaționale pentru dezvoltare;
- cooperarea pe linia ministerelor de externe: există deschidere deplină pentru aprofundarea colaborării pe acest palier.
Foaia de parcurs privind domeniile prioritare de cooperare Republica Moldova și România este un document amplu, menit să accelereze la modul concret procesul de integrare europeană al Republicii Moldova, asigurând dezvoltarea economică și socială în beneficiul direct al tuturor cetățenilor.