Prima ediție specială AJMTEM despre proiectele SGP Moldova
Această ediție specială este prima dintr-o serie de două ediții realizate de AJMTEM cu sprijinul SGP GEF. Ediția a fost realizată de AJMTEM, în parteneriat cu Mișcarea Ecologistă din Modlova și a fost distribuită ca supliment al revistei NATURA, luna mai 2018.
Ediția specială aduce experiențele mai multor organizații neguvernamentale, de la care vă
puteți inspira pentru a replica bunele practice și în localitățile dvs.
Vom merge în zonele umede ale Rezervației „Pădurea Domnească”, pentru a afla cum acestea adevărate rezervoare de apă ne pot salva, dacă le vom salva.
La Mănăstirea Zăbriceni vom afla cum deșeurile de grajd pot deveni sursă de încălzire și gaz pentru bucătărie.
Vom intra în muzee, care au devenit și Centre de informare turistică. Pe la Nistru, la mărgioară, vom trece într-o impresionantă pepenieră, care ne așteaptă să procurăm puieți adaptați consițiilor locale de climă.
Iar la final, vom afla cum Chișinăul sărbătorește Ziua Mediului, unde vă așteptăm și pe dvs.
Suntem convinși că lecturând prezenta ediție specială, veți da dreptate sloganului SGP Moldova: Granturi mici – Rezultate mari!
Ediția specială poate fi accesată AICI: NATURA_Mai_2018_(Editie speciala Init si Actiuni)