Meteorologii au prelungit avertizarea privind pericolul excepțional de incendiu
Serviciul Hidrometeorologic de Stat a prelungit avertizarea privind pericolul excepțional de incendiu. Astfel, noul Cod galben este valabil până pe data de 10 iunie.
„Avertizare meteorologică privind pericolul producerii unui fenomen atmosferic periculos. În intervalul de până la 10.06 se va menține pericol excepțional de incendiu (clasa V) cu caracter natural”, au anunțat meteorologii.
Contactat de ecopresa.md, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a menționat că de la începutul lunii iunie, în medie, au fost lichidate câte 10-11 focare de ardere a vegetației pe zi.
În această perioadă este posibilă aprinderea culturilor agricole, depozitelor de furaje, zonelor cu vegetaţie forestieră, locuinţelor şi anexelor gospodăreşti.
În context, SHS recomandă evitarea utilizării focului deschis în apropierea locuinţelor, anexelor gospodăreşti şi a depozitelor de furaje pe terenuri acoperite de vegetaţie uscată, mai ales atunci când sunt amplasate în apropiere de păduri, plantaţii sau obiective cu risc ridicat de incendiu. De asemenea, se recomandă restricţionarea efectuării lucrărilor care creează condiţii favorizante pentru producerea de incendii prin degajări de substanţe volatile sau supraîncălziri excesive.