În fiecare an, la 9 august este marcată Ziua Internațională a Grădinilor Zoologice și Parcurilor, cu scopul de a aduce în atenția publică importanța conservării biodiversității. În Republica Moldova, ariile naturale protejate constituie peste 157 mii ha sau 4,65 procente din suprafața totală. Numerim avem: 5 rezervații științifice, 1035 monumente ale naturii, 63 rezervaţii naturale, 41 rezervaţii […]Read More
Iuliana Cantaragiu, expertă în elaborarea proiectelor și studiilor economice la Centrul Național de Mediu, a fost numită secretar de stat la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului. Iuliana Cantaragiu și-a făcut studiile la Academia de Studii Economice din București, având diplomă de licență în economie. Ulterior, a studiat “Parteneriate în domeniul dezvoltării durabile. Politici publice […]Read More
Reprezentanții societății civile din domeniul protecției mediului își exprimă profunda îngrijorare cu privire la un proiect de lege înregistrat în Parlament, la 22 iulie 2019. Inițiativa care aparține deputaților Oleg Lipskii, Alexandru Jolnaci, Dumitru Alaiba şi Petru Frunze, propune majorarea termenului de exploatare la importul autobuzelor cu o capacitate mai mare de 20 de persoane de […]Read More
Gradinița nr.1 din Cantemir va fi reabilitată termic, cu suportul UE. Lucrările vor fi efectuate în perioada august-noiembrie 2019. Contractul prevede izolarea termică a pereților exteriori, a soclului și a planșeului podului. Totodată, sunt prevăzute lucrări aferente, necesare pentru exploatarea normală a clădirii. Ele includ confecționarea și montarea copertinelor deasupra intrărilor, restabilirea ieșirilor de urgență, reparația […]Read More
Adolescenta Greta Thunberg, activistă de mediu din Suedia, va călători din Marea Britanie la un summit ONU privind schimbările climatice într-o barcă cu pânze, pentru a evita poluarea provocată de un zbor cu avionul, informează Reuters. Într-o postare pe Instagram, ecologista, în vârstă de 16 ani, spune că va naviga însoțită de către căpitanul navei Malizia II, Boris Herrmann, prin Oceanul […]Read More
Pădurile din Siberia sunt în flăcări. Incendiile pot accelera încălzirea
Peste trei milioane de ha de pădure din Siberia au fost cuprinse de flăcări. În acest sens, autorităţile ruse au decretat stare de urgenţă, iar la fața locului au fost trimişi oameni şi echipamente din alte regiuni ale Rusiei. Presa moscovită scrie că sunt circa 350 de focare diferite, iar responsabilii vorbesc de o situaţie deosebit de gravă. […]Read More
De luni, omenirea trăieşte “pe împrumut”, pentru că a consumat deja toate resursele naturale pe care le oferă planeta noastră, în contextul în care acest fenomen s-a produs în 2019, cu două luni mai devreme decât avea loc în urmă cu 20 de ani, potrivit calculelor efectuate de specialiştii de la ONG-ul Global Footprint Network, […]Read More
Peste 20 de copii din localitățile amplasate în arealul Parcului Naţional Orhei au participat la o tabără de educaţie ecologică şi spirituală, desfășurată de către Mișcarea Ecologistă din Moldova și Mănăstirea Curchi, pe parcursul săptămânii trecute (21 – 28 iulie). Ei au avut parte de lecţii în aer liber despre natură şi discuţii duhovniceşti, drumeţii, […]Read More
Festivalul de artă de la Salzburg, Austria, a fost deschis, la sfârșitul săptămânii trecute, cu o piesă a lui Wolfgang Amadeus Mozart, care pune accentul pe necesitatea ca tinerii să preia grija față de Pământ, după ce părinții acestora i-au făcut numai rău, notează DPA. “În «Idomeneo», piesă pe care Wolfgang Amadeus Mozart a compus-o la […]Read More
Un grup de deputaţi PSRM şi ai blocului ACUM propune majorarea termenului de exploatare la importul autobuzelor cu o capacitate mai mare de 20 de persoane de la 10 ani, cum este în prezent, la 15 ani. Totodată, în cazul celor destinate transportării a mai puţin de 20 de persoane, vechimea maşinii importate ar putea crește de […]Read More
Săpunul natural, făcut în condiții de acasă, a devenit o alternativă ecologică a produselor cosmetice sintetice, pe care le găsim în comerț. Ultimele, au o compoziție chimică ce dăunează mediului și sănătății. Cum sunt create săpunurile eco În Republica Moldova sunt mai mulți producători de săpun ecologic. Între ei şi prietenii Ion Chiriac și Nicolae […]Read More
De mai bine de şase ani se zbat grupurile obscure și latifundiarii pentru a obţine legalizarea irigării din subteran. Chiar dacă în acest timp ecologiştii au ţinut piept poftelor diferitor clanuri oligarhice din agricultură şi nu au permis irigarea din subteran, în această vară personajele cu viziuni înguste, egoiste, au reînceput să facă presiuni prin […]Read More
Au „murit” demonstrativ, pentru jumătate de oră, în faţa Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului. Este vorba de o acţiune de sensibilizare desfășurată la data de 11 iulie 2019, de un grup de tineri din R. Moldova, pentru a determina factorii de decizie să reacţioneze la problemele de mediu. „E atâta nepăsare în jur că ne […]Read More
În 15 localități din R. Moldova au avut loc activități de promovare a energiei durabile, cu genericul Ziua Energiei. Evenimentele au avut loc în perioada mai–iunie 2019, fiind organizate de primării semnatare ale Convenției Primarilor privind Clima și Energia, reprezentanți ai proiectelor susținute de UE, ONG-uri. Zilele Energiei au avut drept scop creșterea gradului de […]Read More
FOTO/VIDEO. Grădina experimentală de la Cigârleni, cu tomate rezistente
Semințe adaptate schimbărilor climatice, un sol ferit de produse chimice și multă responsabilitate față de mediu este formula perfectă pentru o grădină eco. La Cigârleni, raionul Ialoveni, putem găsi o grădină experimentală în care cresc, fără insecticide, peste 130 de varietăți de tomate rezistente la provocările climatice. Pe fondatoarea Asociației „Grădina Moldovei”, Mariana Șeremet, care a […]Read More
Pe vreme de caniculă animalele suferă mult, riscând insolație și arsuri ale pielii. Dacă cele de companie au acces la hrană, umbră și apă, atunci animalele străzii pot rămâne însetate o perioadă îndelungată. Pentru a sensibiliza populația privind grijă față de animalele străzii în perioada fierbinte de vară, postul de radio “Eco FM”, împreună cu motanul Lunohod, au lansat […]Read More
Articole recente
- Tai copaci ilegal? Plătești de 10 ori mai mult!
- Cel mai mare parc fotovoltaic din Republica Moldova, inaugurat la Rădeni
- Moldova se alătură eforturilor globale pentru reducerea superpoluanților atmosferici
- Sfârșitul săptămânii ne întâmpină cu temperaturi ridicate
- Familiile cu copii pot primi 10.000 euro pentru a-și eficientiza energetic casa. Vezi cine este eligibil
- (FOTO) Incendiu devastator la Copanca, Căușeni: flăcările au nimicit vreo 10 ha de vegetație uscată, inclusiv o pădure „moartă” de pin
- (Video) În grădină la Pavel Pînzaru. Are 600 de specii de plante, inclusiv 90 incluse în Cartea Roșie
- Captarea apei de ploaie, împădurirea și prevenirea incendiilor: cum se adaptează comunitățile locale la schimbările climatice
- Solstițiul de vară 2025 – Soarele „stă pe loc” în zorii zilei de 21 iunie
- Industria de reciclare din RM urcă la un nou nivel: vom preda ambalajele de la băuturi și ne vom recupera banii
- Vino la Sun Dă-i Fest 2025! Energia verde, distracția și inovația se întâlnesc în inima Chișinăului
- Astăzi pământul ne roagă să-l auzim și să-l vindecăm: 17 iunie – Ziua Mondială pentru Combaterea Deșertificării și Secetei
- (FOTO) 15 iunie – Ziua Fotografierii Naturii
- Vântul care aduce energie: Republica Moldova și potențialul ei eolian
- (FOTO) Ce bine arată acum cel mai înalt bloc de locuit din Bălți, cu 16 etaje! A fost reabilitat termic integral, fațada i-a fost modernizată