Cabinetul de miniștri a aprobat Strategia Securității Alimentare a Republicii Moldova pentru anii 2023-2030. Potrivit autorilor, documentul are drept scop asigurarea accesului fizic și economic al cetățenilor la alimente suficiente, sigure și nutritive, necesare pentru satisfacerea nevoilor și preferințelor alimentare, în vederea menținerii unui mod de viață activ și sănătos. În acest document, Guvernul a […]Read More
În ședința de astăzi, Guvernul a aprobat modificări la Programul de ecologizare a întreprinderilor mici și mijlocii. Astfel, este majorată valoarea grantului până la 500 de mii de lei, iar termenul de implementare a programului este prelungit cu încă 36 de luni. Realizat de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, programul are drept obiectiv susținerea ÎMM-lor în […]Read More
[VIDEO] #PoveștiDinECOmunitate | Daniela Dohotaru crește copii și arbori într-o
Daniela Dohotaru crește copii și arboriîntr-o grădiniță din Chișinău #PoveștiDinECOmunitate Cu Daniela Dohotaru și familia ei ne tot întâlnim de ceva vreme pe la acțiunile „Plantăm fapte bune”. Până anul trecut, însă, nu știam povestea pepinierei lor, care continuă să ne inspire.Într-o Moldova cu păduri din ce în ce mai orfane, Daniela și soțul ei […]Read More
Asociația EcoVisio și Alianța Biciclete Chișinău au lansat cinci trasee pentru biciclete pe drumurile din țară. Traseele de bicicletă au fost marcate în cadrul proiectului „Moldova on Bikes”, iar scopul este de a promova cultura utilizării transportului alternativ și dezvoltarea infrastructurii pentru biciclete atât ca formă de transport, cât și ca mod de a petrece […]Read More
Prinţul William, viitorul moştenitor al tronului britanic după moartea reginei Elisabeta a II-a, a anunțat finaliştii Premiului Earthshot, un concurs de idei pentru proiecte inovatoare ce dezvoltă soluţii pentru problemele din domeniul protecţiei mediului înconjurător. Cele cinci proiecte câștigătoare vor fi premiate cu câte un milion de lire sterline (1,12 milioane de dolari) fiecare. Printre […]Read More
Republica Moldova va avea un cadru normativ pentru prevenirea pierderii și risipei alimentare. Deputații au adoptat, astăzi, în lectura a doua, proiectul de lege care vizează prevenirea pierderii și risipei alimentare. Modificările legislative reglementează consumul eficient al alimentelor sigure, inclusiv al celor aflate aproape de expirarea termenului de valabilitate, datei-limită de consum sau aproape de […]Read More
Cel mai mare parc fotovoltaic din Europa va fi construit în România. Parcul se va afla în județul Arad, iar lucrările de construcție a lui se planifică să înceapă anul viitor. Proiectul va avea o putere instalată de 1.044MW, având în plan să includă o soluție de ultimă generație de stocare a energiei. Producția anuală […]Read More
Un robot robust și versatil, care simulează captarea și stocarea carbonului i-a adus aurul echipei de robotică a Republicii Moldova „FIRST Global Team Moldova” la Olimpiada Mondială de Robotică FIRST Global Challenge, categoria „Inovație în inginerie”. Moldovenii s-au remarcat printr-un proiect inedit în cadrul concursului și au convins juriul că sunt originali, inventivi și adevărați […]Read More
Asociația Obștească „Banca de Alimente” a lansat astăzi Campania națională de prevenire a risipei de alimente cu genericul „Mai puțină risipă, mai mult bine”. Campania a ajuns la cea de-a treia ediție, iar organizatorii își propun să implice cât mai mulți susținători și parteneri în acest demers, pentru a preveni aruncarea produselor la gunoi. Potrivit […]Read More
Unul dintre cele mai așteptate târguri cu produse naturale autohtone va avea loc peste o săptămână în Chișinău. Este vorba despre cea de-a X-a ediție a IarmarEco2022, care va acea loc pe data de 23 octombrie, în Parcul Valea Trandafirilor din Chișinău. Iarmarocul Oportunităților Ecologice și al Antreprenoriatului Social, pe scurt, IarmarEco, își propune să […]Read More
Autoritățile centrale din Republica Moldova au lansat un apel către cetățeni de a economisi energia electrică în următoarea perioadă, în special între orele 07.00-10.00 și 18.00-23.00. Îndemnul vine din partea ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, în contextul în care statul vecin, Ucraina, a anunțat că sistează livrarea de energie electrică către Republica Moldova […]Read More
„Cu o infrastructură dedicată transportului alternativ, orașul ar începe treptat
„Cu o infrastructură dedicată transportului alternativ, orașul ar începe treptat să respire” Activiștii explică cum ar putea schimba bicicletele fața ChișinăuluiDE ALINA LUNGU Sursa foto: Facebook/ Alianța Biciclete Chișinău Aceasta nu a fost de la început o relație specială. Ana Popa a învățat să meargă pe bicicletă atunci când era mică, fără a dezvolta o […]Read More
Piața de încărcare a vehiculelor electrice va crește la 75,5 miliarde de euro în 2035, de la 4,5 miliarde de euro în 2021, scrie în raportul Digital Auto 2021/22 realizat de Strategy&, departamentul global de strategie al companiei „PricewaterhouseCoopers”. Totodată, estimările arată că nouă din zece (93%) mașini vândute în 2035 vor fi electrice, scrie […]Read More
Astăzi, în întreaga lume este marcată „Ziua internațională de conștientizare a risipei alimentare”. Prin marcarea acestei zile este lansat un semnal de alarmă la nivel global asupra necesităţii de a transforma şi reechilibra modul în care sunt produse şi consumate alimentele. Potrivit datelor publicate de Regia „Autosalubritate”, în fiecare an, un moldovean aruncă la gunoi, […]Read More
O gunoiște neautorizată din comuna Cruzești va fi transformată într-o pădurice. Terenul a fost curățat în cadrul campaniei „Sădim Oxigen”, lansate de comunitatea „Hai Moldova”, în parteneriat cu Primăria comunei Cruzești. Scopul final al proiectului este de a îmbunătăți calitatea vieții cetățenilor din localitate prin îmbunătățirea calității factorilor de mediu. „Proiectul reprezintă o acțiune concretă, […]Read More
//VIDEO// Vocea străzii, despre seceta din Moldova: Dumnezeu, război și
Vocea străzii, despre seceta din Moldova:Dumnezeu, război și economie la apă DE CLARA ABDULLAH, IMAGINE ȘI MONTAJ DE ECATERINA ALEXANDR Anul acesta, ca și restul Europei, Moldova s-a confruntat cu o secetă de proporții istorice, descrisă de experți drept cea mai gravă din ultimii 500 de ani. Cele aproximativ 10 luni cu precipitații reduse au […]Read More
Articole recente
- Deșeurile din Republica Moldova: spre groapă sau reciclare?
- Girls4Green: Tabără pentru adolescentele care vor să schimbe viitorul verde al Moldovei
- „Așteptările au fost ca partea moldovenească să fie anunțată mai devreme despre acest tip de poluare”. Ana Jeleapov, expertă de mediu despre criza pe râul Nistru
- Pete de ulei pe râul Bîc. Autoritățile investighează
- Apa potabilă, din nou la robinet în nordul țării
- Ministrul Mediului: „luăm în calcul redeschiderea stației de pompare de la Cosăuți”
- A fost lansat apelul „Casa Verde”: 1.000 de gospodării pot primi până la 200.000 de lei pentru renovarea locuințelor
- Pe locul unui iaz dispărut, locuitorii a două sate din Telenești au plantat 3.000 de puieți
- Dispută pe tema alimentării cu apă la Bălți: Hajder și Ceban se acuză reciproc în contextul poluării Nistrului
- Alecu Reniță: „Crima diabolică a Rusiei de la Novodnestrovsk”
- Primăriile pot primi până la 57.000 de lei pentru reabilitarea habitatelor naturale
- Poluarea Nistrului continuă. Promo-LEX depune denunț penal la Procuratura Generală
- Guvernul a instituit stare de alertă de mediu pe Nistru pentru 15 zile
- Familia Berlinschi din Stețcani a redus de 2 ori cheltuielile pentru încălzire datorită reabilitării energetice a locuinței prin programul guvernamental FEERM
- Cod galben de poluare a râului Nistru în nordul țării. Republica Moldova solicită activarea Mecanismului de Protecție Civilă al UE
