fbpx

Și-au umplut carnețelele cu sfaturi și idei practice despre afaceri. 20 de antreprenoare, într-o vizită de studiu în nordul țării

Susține Ecopresa, distribuie!

Au umplut carnețelele cu notițe, sfaturi practice și idei pentru dezvoltarea propriilor afaceri agricole ecologice și rezistente la schimbările climatice. Timp de o zi, 20 de antreprenoare de pe ambele maluri ale Nistrului și femei care desfășoară activitate economică în gospodăriile casnice au vizitat două gospodării țărănești de succes din raioanele Drochia și Dondușeni.

Femeile s-au inspirat și motivat din experiența gospodăriei țărănești „Darii Maria” din satul Chetrosu, care cultivă și procesează legume și oferă servicii de instruire în domeniu. În pofida secetei și a condițiilor climaterice nefavorabile din ultimii ani, gospodăria strânge din cele câteva sere pe care le deține o roadă bogată de legume organice, pe care le vinde în „Grădina buneilor”, propriul punct de comercializare a produselor agricole. Secretul reușitei e pe cât de simplu, pe atât de important: utilizarea îngrășămintelor naturale pentru fertilizarea solului și sănătatea plantelor, folosirea tratamentelor naturale pentru prevenirea bolilor și instalarea unui sistem de irigare, fără de care nu poți face legumicultură în condițiile climatice actuale”, scrie UNDP.

De la proprietara gospodăriei țărănești „Bobeica Maria Ilie” din satul Cernoleuca participantele la vizita de studiu au aflat despre bunele practici de cultivare a levănțicăi, plantă rezilientă la schimbările climatice și despre cum poate fi transformată o activitate agricolă într-o atracție turistică. În acest an, lângă lanul de levănțică, proprietara gospodăriei a organizat în premieră festivalul „Mov de Cernoleuca”, la care vizitatorii au putut face poze, procura produse naturale din această plantă și savura din aerul îmbibat cu miros de levănțică, pe acorduri de chitară.

Vizita de studiu a fost organizată de proiectul PNUD „Comunități rezistente la schimbări climatice prin abilitarea femeilor” în parteneriat cu Asociația „Educație pentru Dezvoltare”, cu asistența financiară a Suediei, pentru beneficiarele de granturi ale proiectului, care au lansat sau dezvoltă afaceri prietenoase mediului și reziliente la schimbări climatice.

Foto: UNDP
Foto: UNDP
Foto: UNDP
Foto: UNDP
Foto: UNDP
Foto: UNDP
Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!

Ana Raileanu