Medicamentele expirate nu pot fi deocamdată colectate în farmacii
Cadrul legal în vigoare nu permite Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale gestionarea deșeurilor solide, inclusiv farmaceutice. Elaborarea unui regulament privind incinerarea și coincinerarea deșeurilor este la etapa discuțiilor. Precizările au fost făcute la solicitarea IPN, în contextul inițiativei fostei conduceri a Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, care anunța, la sfârșitul lunii noiembrie anul trecut, că în câteva luni în toate farmaciile din țară va fi posibilă colectarea medicamentelor expirate de la cetățeni pentru a fi distruse.
Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale precizează în răspunsul pentru IPN că gestionarea deșeurilor solide este prerogativa agenților economici privați. Odată cu definitivarea cadrului legal, vor apărea operatori economici autorizați pentru colectarea, transportarea și eliminarea deșeurilor medicale prin incinerare/coincinerare. E un proces de durată, în special etapa de pregătire, elaborare și aplicare a cadrului legal. Demersurile vor fi făcute în comun cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. „În lipsa cadrului legal, Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale nu este în drept să inițieze procedura de colectare și distrugere a medicamentelor și dispozitivelor medicale (defecte)”, se mai spune în răspuns.
La sfârșitul lunii noiembrie 2019, fosta conducere a Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale anunța că pregătește un exercițiu, iar în câteva luni în farmaciile din țară urma să fie posibilă colectarea medicamentelor expirate de la cetățeni pentru a fi distruse. În sate, unde sunt puține farmacii, punctele de colectare urmau să fie amplasate în centrele de sănătate sau în oficiile medicilor de familii. Medicamentele expirate se anunța că vor fi distruse la o uzină de ciment.