fbpx

La Vărzărești, duminică se vor planta peste 800 de copaci. Cum poți participa

Susține Ecopresa, distribuie!

Duminică, 27 martie, în comuna Vărzărești, Nisporeni, este planificată plantarea a peste 800 de copaci. Organizatorii, inițiativa Follow-the-root, vor să reușească să-i sădească într-o zi, fapt pentru care au nevoie de circa 20 de voluntari.

„Căldurile revin brusc (salutări de la schimbările climatice), dar noi mai avem de plantat cca 850 de copaci în acest sezon la Vărzărești și, pentru ca să reușim totul intr-o zi, avem nevoie de vre-o 20 de voluntari. Tractorul deja a făcut gropile”, anunță organizatorii.

La fața locului voluntarii vor fi asigurați cu instrumentele necesare, mănuși și plăcinte. „Rămâne să vă echipați în haine și încălțăminte corespunzătoare, să luați cu voi un termos cu cea mai bună cafea sau ceai și, desigur – bună dispoziție”.

Cei care vor să participe sunt așteptați duminică, 27 Martie, la 9:30 din fața Teatrului de Operă și Balet. Tel. de contact pentru coordonare +373 (79) 733733 Andrei.

„Pentru cei care sunt gata sa vină cu mașina proprie și să transporte voluntari cu sine (minim 3 persoane) – noi compensăm carburanții”, mai spun organizatorii.

Plantările de la Vărzărești capătă continuitate datorită suportului Programul de Granturi Mici GEF, implementat de PNUD Moldova, dar și a donațiilor pentru „pădurea mirilor” colectate de oaspeții la nunta Larisei și Jamie în august 2021.

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!