fbpx

La Soroca a început elaborarea Studiul de fezabilitate pentru construcția Stației de epurare a apelor uzate

 La Soroca a început elaborarea Studiul de fezabilitate pentru construcția Stației de epurare a apelor uzate

Nistrul la Soroca. Foto: Vadim Şterbate

Susține Ecopresa, distribuie!

După ce timp de ani buni, apele reziduale din Soroca erau deversate direct în râul Nistru, ministerul Agriculturii anunță că au demarat lucrările de elaborare a Studiului de fezabilitate și de impact asupra mediului pentru construcția Stației de epurare a apelor uzate în oraș. Potrivit unui comunicat al ministerului, la prima ședință de lucru, care a avut loc la 13 mai, părțile implicate au discutat despre acțiunile ce urmează a fi efectuate în următoarele patru luni.

Studiul de fezabilitate va fi elaborat de o companie franceză, cu suportul unui grant oferit de Banca Mondială din sursele fondului ECAPDEV în valoare de circa 235.000 euro.

„Problema lipsei stației de epurare a apelor uzate în mun. Soroca, demult nu mai este doar una locală, soluționarea acesteia este o prioritate națională, iar MADRM a depus eforturi de-a lungul timpului pentru a identifica soluții. În comun cu partenerii de la Banca Mondială de un an deja, suntem în proces de pregătire a unui proiect mare pentru țară „Securitatea aprovizionării cu apă și sanitație în Moldova”, în cadrul căruia una dintre componente este dedicată construcției stației de epurare a apelor uzate în mun. Soroca. Accesarea grantului ECAPDEV, destinat lucrărilor de pregătirea acestui proiect, este un beneficiu pentru autorități, din considerentul că din aceste surse va fi realizat Studiul de fezabilitate, de impact social și de mediu pentru construcția stației”, a declarat ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ion PERJU, la ședința de inițiere a studiului.

Totodată, oficialul a menționat că în cadrul studiului urmează să fie examinată complex situația curentă cu referire la canalizare și particularitățile apelor uzate, să fie efectuată analiza funcțională a operatorului Apă-Canal Soroca, să fie identificate cele mai eficiente opțiuni privind epurarea apelor uzate, să fie evaluat impactul asupra mediului și impactul social.

După realizarea Studiului de Fezabilitate, Banca Mondială ar putea oferi finanțare pentru elaborarea proiectului tehnic și construcția stației de epurare. Valoarea totală a investiției necesare pentru realizarea tuturor activităților proiectului „Securitatea Aprovizionării cu Apă și Sanitație în Moldova” (SAASM), constituie estimativ circa 11 mln Euro.

Lipsa unei stații de epurare la Soroca, care ar filtra apele reziduale, este considerată de specialiști drept o „bombă ecologică cu efect întârziat”, deoarece de două decenii deșeurile menajere curg direct în râul Nistru. Timp de mai mulți ani, autorităţile locale și naționale au promis de nenumărate ori că vor rezolva această problemă. O sinteză a promisiunilor o găsiți pe natura.md.

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!