Inspectorii de mediu au fost la uzina de la Rîbnița. Rezultatele controlului vor fi transmise Agenției de Mediu
Inspectorii de mediu din Republica Moldova au efectuat un control la uzina de la Rîbnița. Despre acest fapt ne-a vorbit Grigore Carpov, de la Inspecția pentru Protecția Mediului din Rezina.
Acesta a precizat că controlul a fost efectuat de el și un inspector din direcția privind protecția aerului din cadrul Inspectoratului pentru Protecția Mediului. Mai mult, în baza controlului deja se pregătesc actele de constatare care ulterior vor fi transmise Agenției de Mediu. Domnul Carpov nu ne-a oferit prea multe detalii despre controlul efectuat, redirecționându-ne la Aparatul Central. Deși reporterul ecopresa.md a scris un mesaj șefului IPM Ion Bulmaga în care a solicitat contactele persoanei responsabile la subiect, la câteva ore distanță încă nu am primit un răspuns. Vom reveni ulterior cu detalii.
Totuși, menționăm că, în raportul săptămânal al IPM este menționat că a avut loc „acumularea informației pentru întocmirea procesului-verbal de control la compartimentul gestionării deșeurilor, în privința S.A.T.D. „Uzina Metalurgică Moldovenească” str. Industrială, 1, or. Rîbnița, TDS Nistrului”.
Precizăm că, Denis Macovschi, șeful secției mecanisme economice de mediu din cadrul Agenției de Mediu, a declarat pentru ecopresa.md că reprezentanții uzinei au solicitat autorizație pentru exportul deșeurilor metalice. Adică pentru exportul deșeurilor feroase și neferoase care se formează în urma activității întreprinderii.
Ministra Mediului, Iuliana Cantaragiu, susține că a solicitat conducerii uzinei metalurgice din Rîbniţa să obţină o autorizaţie de mediu pentru a-și continua activitatea. Potrivit ei, autorizația nu este doar o hârtie dar un set de proceduri, prin care trebuie asigurat și accesul inspectorilor de mediu pe teritoriul uzinei. „Trebuie să se facă evaluarea impactului asupra mediului, iar atunci când se depune cererea, ulterior procedural Inspectoratul pentru Protecția Mediului trebuie să se deplaseze la fața locului la acel agent economic ca să verifice dacă documentele corespund cu realitatea și să întocmească un act constatator de verificare”, afirmă ministra.
Deși tot ministra menționează că anterior uzina importa deșeuri fără respectarea acestor condiții. „De ce? Nu știu, de ce lucrul ăsta s-a produs anterior fără a respecta aceste condiții”, afirmă Cantaragiu.