Dacă vrem o societate care iubește și respectă natura, trebuie să investim în educația copiilor
Inovație în Moldova! A fost lansat primul utilaj modern de prelucrare a cioburilor de sticlă
Inovație în Republica Moldova. Acum câteva zile, la Chișinău a fost lansat primul utilaj modern de prelucrare a cioburilor de sticlă. Instalația funcționează deja și poate prelucra până la cinci tone de sticlă pe oră. Proiectul este implementat de Asociația Obștească „Reciclare” împreună cu compania de gestionare a deșeurilor „ABS Recycling”.
Utilajul a fost instalat la stația de sortare a companiei „ABS Recycling”. Pentru colectarea cioburilor de sticlă au fost cumpărate 200 de tomberoane și acestea vor fi amplasate, deocamdată, doar în Chișinău. Ulterior, proiectul se va extinde și la nivel național. „Purtăm negocieri cu administrațiile publice locale pentru a amplasa astfel de tomberoane pentru colectarea selectivă a sticlei în diferite localități”, a declarat Vadim Axentii, directorul executiv al Asociației Obștești „Reciclare”, pentru ecopresa.md.
Vadim Axentii susține că oferă în folosință gratuit aceste tomberoane agenților economici și asociaţiilor de coproprietari în condominiu, iar cioburile sunt aduse la stația de sortare în baza unui grafic de colectare. Ulterior, din cioburile de sticlă este extras metalul, impuritățile, sunt mărunțite și se sortează în două categorii: sticlă transparentă și cea roșie/verde. Apoi, sticla ajunge la companiile care se ocupă de reciclare.
La evenimentul de lansare a utilajului, care a avut loc acum câteva zile, a participat și ministra Mediului, Iuliana Cantaragiu. „Aproximativ 16% din deșeurile produse de locuitorii capitaliei sunt reciclabile: sticlă, hârtie, carton, metal, plastic, anvelope, textile. Acestea pot fi procesate pentru a intra în componența unor noi produse sau chiar transformate în produse noi cu valoare economică pe piață. Proiectul „Crearea soluțiilor durabile pentru reciclarea cioburilor de sticlă” este o realizare enormă pentru fiecare dintre noi. Succesul în reciclarea sticlei necesită o inovație continuă și, pentru a sprijini nevoile în continuă schimbare ale consumatorilor noștri, trebuie și noi să ținem pasul cu ele. Reciclarea trebuie să fie privită ca o responsabilitate colectivă, a fiecăruia dintre noi, pentru a ne asigura un viitor durabil. Responsabilitatea agenților economici ce au în vedere colectarea și selectarea este de a ne oferi mijloacele necesare pentru a face asta, dar fiecare persoană în parte trebuie să ofere inițiativa. În timp, reciclarea aduce foarte multe beneficii atât mediului înconjurător, cât și nouă” a declarat Iuliana Cantaragiu.
Potrivit lui Serghei Balica, directorul fabricii de reciclare ABS Recycling, orașul Chișinău produce 188 mii tone de deșeuri pe an, adică 515 tone de deșeuri pe zi. În medie, unui singur chișinăuian îi revin puțin peste 300 de kilograme de gunoi pe an. „Teoretic, cantitatea de deșeuri generată de locuitorii capitalei este mai mică decât cea a unui locuitor al Uniunii Europene, însă în UE multe deșeuri se reciclează, pe când la noi – majoritatea deșeurilor ajung la gunoiște. Zilnic noi toți generăm deșeuri, reieșind din acest considerent se cere un management al deșeurilor pe care le producem noi toți. Deşeurile nu reprezintă doar o problemă de mediu, ci şi o pierdere economică”.
Proiectul „Crearea soluțiilor durabile pentru reciclarea cioburilor de sticlă” este finanțat de Fondul Național de Mediu, cofinanțat și implementat de AO „Reciclare”.