Impact Days – primul Summit de Economie Socială, Verde și cu Impact care a avut loc în Moldova
Peste 170 de participanți și-au dat întâlnire la Impact Days 2023 – primul Summit de Economie Socială, Verde și cu Impact din Moldova. Evenimentul a avut loc timp de două zile și la el au participat circa 40 de speakeri, dintre care 10 invitați internaționali din Germania, Spania, România, Ucraina și Armenia.
Impact Days este un format internațional de eveniment, care încurajează colaborarea între actorii implicați în ecosistemul economiei sociale și sunt organizate anual, în diferite orașe ale lumii. Anul acesta a avut loc prima ediția în Moldova, la inițiativa EcoVisio și Fundația Est-Europeană.
Tot în aceste zile a fost prezentat Fondul de Impact – o inițiativă lansată de către Fundația Est-Europeană, care își propune să investească în afacerile cu impact circa 40 de mln de euro. Primele care ar putea beneficia de acest instrument de finanțare alternativă sunt zece afaceri și start-upuri cu impact, absolvenții unui accelerator de afaceri organizat de EcoVisio (HUBul Antreprenorilor Sociali) care au avut parte de o sesiune de pitching în fața donatorilor și investitorilor potențiali.
Angela Achiței, președinta ADV România a atras atenția asupra faptului că teoriile economice existente nu mai corespund necesităților actuale ale oamenilor și că evenimentul este de o importanță majoră pentru schimbările care urmează: „Astăzi, din punctul meu de vedere, veți scrie istorie, deoarece veți pune o nouă cărămidă, în primul rând, la schimbarea teoriilor actuale economice care există în piață și Impact Days este doar începutul”, a precizat Angela Achiței.
Andrea Cuzyova, reprezentantă rezidentă adjunctă PNUD Moldova, a menționat deschiderea partenerilor de dezvoltare de a susține astfel de evenimente: „Noi suntem foarte mulțumiți că am avut posibilitatea să participăm și să contribuim la eveniment. Ținând cont de crizele actuale, încercăm să punem umărul pentru a susține întreprinderile mici și mijlocii, mai ales cele care aduc impact”, a menționat reprezentanta PNUD Moldova.
Participanții au avut ocazia să fie prezenți la paneluri de discuții despre antreprenoriat social & economie socială, investiții cu impact, ESG pentru business, inovații și impact în ecosistemul de start-upuri, implementarea obiectivelor de dezvoltare durabilă în afaceri. Ulterior, au avut parte și de o serie de workshopuri despre: strategii de vânzări pentru afaceri cu impact, promovarea afacerilor cu impact, actualizări despre digitalizarea de la Ministerul Economiei, măsurarea impactului social & economic, tendințele în agricultura ecologică.
Printre organizațiile internaționale care au dat curs invitației au fost reprezentanții Ashoka România, una dintre cele mai mari rețele de antreprenori sociali din lume, ADV România, un actor important în promovarea antreprenoriatului social în regiune; Impact HUB Yerevan, un instrument ce susține antreprenorii sociali & cu impact și EVPA (European Venture Philanthropy Association), o rețea internațională ce promovează investițiile și antreprenoriatul cu impact.
Impact Days este un proiect finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Suedia prin intermediul Fundației Est-Europene, în parteneriat cu Asociația Businessului European și a Centrului Contact, co-organizat în cadrul proiectului „Collaborate for Impact”, finanțat de Uniunea Europeană și derulat de EVPA și 5 parteneri din țările Parteneriatului Estic, co-finanțat de IM Swedish Development Partner, de Development Facility of the European Fund for Southeast Europe (EFSE DF), de PNUD Moldova, și organizat inclusiv cu suportul Proiectului Tehnologiile Viitorului, finanțat de USAID, Suedia și Marea Britanie.