fbpx

Hai la mine acasă! – campania care te invită să fii turist în Republica Moldova și să devii ambasadorul ei

 Hai la mine acasă! – campania care te invită să fii turist în Republica Moldova și să devii ambasadorul ei

Sursa foto: facebook.com/ Moldova Travel

Susține Ecopresa, distribuie!

După o pauză de doi ani, în perioada 05 august – 20 septembrie 2022, Asociația Națională pentru Turism Receptor și Intern din Moldova (ANTRIM) relansează campania „Hai la mine acasă!”, cu scopul de a motiva cetățenii țării, inclusiv pe cei din diasporă, să exploreze destinațiile turistice autohtone. Un obiectiv important al campaniei din acest an este promovarea și sprijinirea gazdelor turistice care s-au implicat în ajutorarea refugiaților ucraineni de la începerea războiului.

 Inițiativa „Hai La Mine Acasă!” a fost lansată pentru prima oară în 2019, însă a fost pusă pe pauză odată cu declanșarea pandemiei, care a limitat mult opțiunile și activitățile turistice. După o pauză de doi ani, campania a repornit la începutul lunii august și va continua până pe 20 septembrie, aceasta fiind perioada când diaspora se întoarce acasă, pentru a se revedea cu familia și prietenii.

Sursa foto: antrim.md

Prin intermediul acestei campanii, organizatorii își propun să le dezvolte moldovenilor (și nu numai) interesul de a explora și a descoperi locurile pitorești ale țării, cât și să se convingă de ospitalitatea oamenilor de aici, inclusiv a gazdelor turistice. Odată cu începerea conflictului din Ucraina, companiile din sectorul HoReCa s-au mobilizat rapid pentru cazarea și ajutorarea refugiaților, manifestând solidaritate alături de ceilalți din prima linie aici, în Republica Moldova.

Sursa foto: antrim.md

Pentru a le veni în sprijin acestor gazde și a le oferi mai multă vizibilitate, campania „Hai la Mine Acasă!” încurajează turiștii să le fie oaspeți și să împărtășească experiența lor mai departe. Pentru a facilita conexiunea dintre gazde și turiști, ANTRIM a pregătit ghidul „Hai la mine acasă”, care conține informații actualizate despre destinațiile turistice și gama de activități disponibile (gastronomie, cazare, plimbări cu bicicleta etc). Pe parcursul campaniei, ghidul este distribuit de către funcționarii vamali de la punctul de frontieră Leușeni tuturor celor care intră în țară.

Sursa foto: antrim.md

Campania include și un concurs ce încurajează turiștii să devină ambasadori ai Moldovei. Până pe 20 septembrie, cei interesați să participe trebuie să posteze pe rețelele sociale o fotografie sau un video care să descrie experiența la o pensiune turistică/vinărie din țară, folosind hashtag-urile #HaiLaMineAcasa #taramicainimamare #beourguest. Detalii despre regulamentul și premiile concursului pot fi consultate pe pagina web a campaniei.

Sursa foto: facebook.com/ MoldovaTravel

Potrivit experților, în 2019, aproape 377 de mii de cetățeni moldoveni și străini au fost deserviți de către agențiile de turism din Republica Moldova. Acest număr a scăzut dramatic în 2020, ca urmare a pandemiei, ajungând la numai 125 de mii de persoane. Anul acesta, s-a înregistrat o recuperare destul de rapidă a turismului intern organizat, cu aproximativ 213 mii de persoane cazate în Moldova deja în primul trimestru.

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!

Marina Tighinean