Datorită Uniunii Europene, Cantemir devine unul dintre primele orașe din Republica Moldova care va gestiona iluminatul stradal cu ajutorul unor tehnologii inteligente și eficiente din punct de vedere energetic. Acest lucru a devenit posibil grație proiectului finanțat de UE „Undă Verde Moldova! Modernizarea și eficientizarea iluminatului stradal”, implementat în orașele Cantemir și Ocnița de către […]Read More
Energie verde – surse alternative de energie regenerabilă, biomasă, energie solară, energie eoliană, noutăți despre economia verde, eficiență energetică
În perioada 16-22 septembrie, multe orașe din întreaga lume participă la Săptămâna Europeană a Mobilității. Aceasta reprezintă o serie de evenimente oficiale și sociale menite să sprijine dezvoltarea tipurilor de transport sociale și ecologice și noile concepte de mobilitate. Lansată în 2002, Săptămâna Europeană a Mobilității a devenit una dintre cele mai populare inițiative. În fiecare an, […]Read More
Două școli și două grădinițe din orașul Cantemir vor beneficia în următorii trei ani de o reabilitate termică la cele mai înalte standarde de eficiență energetică. Investițiile sunt posibile în cadrul Proiectului „Reabilitarea clădirilor educaționale din Cantemir – CanTREB”, implementat de Primăria Cantemir, în parteneriat cu Asociația Obștească Alianța pentru Eficiență Energetică și Regenerabile (AEER), […]Read More
Experții germani încurajează fermierii moldoveni să dezvolte afaceri de producere a biogazului. Astfel, proiectul „Biodeșeuri”, își propune să ajute antreprenorii moldoveni să-și construiască propria stație de biogaz. În prezent, în cadrul proiectului, cu sprijinul Băncii de Dezvoltare Germană DEG şi Ministerului Federal German de Mediu, se lucrează la realizarea unui cadastru al deșeurilor. Aceasta va […]Read More
Invitație pentru presă: Experții germani promovează biogazul
Compania de consultanță Spelleken Assoc. invită jurnaliștii din presa locală și națională la prezentarea proiectului „Biodeșeuri”. Proiectul își propune să ajute antreprenorii moldoveni să-și construiască propria stație de biogaz. Experții, veniți din Gemania, vor explica etapele proiectului, avantajele unei astfel de investiții și modalitatea prin care fermierii din Moldova pot deveni beneficiarii proiectului. Totodată, […]Read More
Alături de energia solară și cea eoliană, biomasa, sursele geotermale, biogazul – sunt alte câteva resurse de energie regenerabile practicate pe larg în lume. Deși aduc valoroase beneficii de ordin economic și ecologic, ele nu prea ușor își ocupă locul pe piața energetică și nici nu sunt îndeajuns de valorificate de vecinii de la Marea […]Read More
Guvernul R. Moldova a aprobat un Program de promovare a economiei „verzi” în Republica Moldova pentru anii 2018-2020 și Planul de acțiuni pentru implementarea acestuia. Scopul Programului este de a promova implementarea principiilor economiei „verzi” în Republica Moldova în armonie cu dezvoltarea economică și bunăstarea socială, cu reducerea riscurilor pentru mediu. Conform Programului, se va […]Read More
Cea mai curată, puternică și mai accesibilă din toate tipurile de regenerabile, energia solară câștigă tot mai multă popularitate în Ucraina, Moldova și Georgia. Dacă inițial puterea solară era folosită pentru încălzirea apei, acum este și sursă de electricitate. Ucraina: În orașul soarelui Cu profesorul universitar Boris Afanasiev din Odessa ne-am întâlnit în fața monumentului […]Read More
De la rudimentare mori de vânt la moderne turbine eoliene. Până astăzi este folosit același principiu străvechi de rotire a elicelor și transformare a energiei vântului în electricitate. Deși este o sursă regenerabilă cu mare potențial, vântul e încă puțin folosit de vecinii de la Marea Neagră – Moldova, Georgia și Ucraina. Georgia: investiții mari pentru […]Read More
Miniştrii Mediului şi Energiei din Uniunea Europeană au căzut, recent, de acord asupra unor obiective de energie regenerabilă pentru anul 2030, înaintea negocierilor de anul viitor cu Parlamentul European, care a cerut stabilirea unor ţinte mai ambiţioase în domeniul regenerabilelor, transmite Reuters, potrivit Agerpres. Miniştrii au anunţat că şi-au propus ca în anul 2030 cel […]Read More
Semnatarii Convenției primarilor privind energia și clima participă timp de două zile (19-20 decembrie 2017) la o instruire cu genericul „Elaborarea inventarului de referință al emisiilor și planurile de acțiune privind energia durabilă și clima”. Training-ul este organizat în cadrul proiectului finanțat de Uniunea Europeană „CoM EAST” (Convenția Primarilor Est). La deschiderea sesiunii de instruire […]Read More
De şapte ani câştigătorii Competiţiei Moldova Eco Energetică sunt premiaţi pentru cele mai bune Idei, Tehnologii şi Istorii Eco-Responsabile. 35 de dosare au fost înscrise în competiţia Moldova Eco Energetica, ediţia 2017, printre care: parcuri eoliene, grădiniţe dotate cu tehnologii moderne de eficienţă energetică şi de producere de energie regenerabilă, case individuale ce consumă doar […]Read More
O structură de sprijin pentru semnatarii Convenţiei primarilor pentru climă şi energie (Covenant of Mayors) va fi creată în Găgăuzia, iar primăriile din UTAG vor fi încurajate să adere la această iniţiativă europeană. Aceste şi alte aspecte de cooperare au fost discutate de către Victor Parlicov, expert naţional al Convenţiei primarilor în R. Moldova şi […]Read More
Oportunități pentru semnatarii Convenţiei primarilor pentru climă şi energie
Localităţile din R. Moldova care au semnat Convenţia europeană a primarilor pentru climă şi energie vor colabora mai eficient cu Fondul de Eficienţă Energetică (FEE) din Moldova, datorită semnării unui Memorandum de cooperare. Doi dintre semnatarii Convenţiei – oraşele Ocnița și Cantemir -, sunt primii care vor beneficia de prevederile Memorandumului, ca rezultat al implementării […]Read More
Concurs pentru jurnaliştii interesaţi de energie şi climă
Proiectul Convenția Primarilor din Ţările Estice (CoM East) lansează Concursul de selectare a jurnaliștilor din țările Parteneriatului Estic (EaP) pentru a participa la un Atelier media. CoM East invită jurnaliștii să prezinte până la 30 octombrie 2017, maxim trei articole/știri elaborate pentru acest concurs privind eficiența energetică, atenuarea și adaptarea la schimbările climatice, noile obiective […]Read More
Bani din biocombustibil – afacerea familiei Abramciuc de la Bălți
Ludmila Abramciuc și soţul ei Ivan Damaschin și-au lansat afacerea în 2008, atunci când biocombustibilul în Moldova era o noutate, iar piață pentru acesta nu exista. Acum, în 2017, ei pot produce suficient biocombustibil pentru a încălzi aproape 80 de școli. „Dacă atunci când începeam afacerea oamenii întrebau ce sunt brichetele, acum consumatorii cunosc tipurile […]Read More
Articole recente
- Ce aer respirăm în Chișinău?
- S-a dat startul campaniei de împădurire „Toamna 2025”: vor fi plantate peste 3.400 de hectare de pădure
- Republica Moldova are noi reguli pentru amplasarea centralelor fotovoltaice
- Start la înregistrarea pentru sezonul de încălzire la energie din sezonul rece 2025-2026
- Apa din izvorul „Prietenia” conține un nivel de fluor peste limita admisă
- Comunitatea de mediu: Dimensiunea ecologică trebuie să devină prioritate transversală a Guvernului
- [FOTO] NATURA ŞI CULTURA – UN PATRIMONIU COMUN
- Gheorghe Hajder, noul ministru al Mediului propus de premierul Munteanu
- Comunitatea de mediu cere un ministru sau o ministră competent(ă) și integru(ă)
- Frunzele nu sunt gunoi: Ce poți face cu ele în loc să le arzi?
- A început o nouă ediție a cursului „Jurnalism de Mediu”
- Expoziție de ciuperci proaspete: comestibile și toxice, la Grădina Botanică
- Un festival care readuce la viață un râu din Telenești
- Sărbătoarea comunitară „Școală Veche – Timpuri noi” revine la Suhuluceni în această sâmbătă
- Amoniac, produse petroliere, fecale în Răut – al doilea caz de poluare în mai puțin de o lună în Rezervația Cultural-Naturală „Orheiul Vechi”
