fbpx

UE susține dezvoltarea energiei sustenabile în Republica Moldova

 UE susține dezvoltarea energiei sustenabile în Republica Moldova
Susține Ecopresa, distribuie!

Cine sunt principalii beneficiari ai proiectelor de eficiență energetică din Moldova și ce rezultate au fost atinse până în prezent prin Programul Național pentru Eficiență Energetică 2011- 2020, care este potențialul de dezvoltare al energiei regenerabile în Republica Moldova, ce cotă parte din consumul de energie termică/electrică ar putea fi acoperită de către energia regenerabilă, care este rolul UE în susținerea proiectelor de eficiență energetică în Republica Moldova și ce inițiative au fost implementate. Aceste au fost subiectele abordate în cadrul EUDebatesCafe, eveniment organizat cu ocazia Săptămânii Europene a Energiei Durabile 2020.

În continuare vă propunem câteva dintre principalele intervenții ale vorbitorilor.

Gintautas Baranauskas, Șef adjunct al Secției Operațiuni, Delegația UE în Republica Moldova: „UE este un lider în energia regenerabilă, sustenabilității mediului, precum și a abordării schimbărilor climatice. Astfel, Comisia Europeană a propus ca Europa să devină cea mai mare economie neutră din punct de vedere a climei către 2050. În acest sens, Comisia Europeană a lansat un instrument care are scopul de a schimba provocările de mediu, cum ar fi reducerea emisiilor gazelor cu efect de seră, creșterea economică și agenda de recuperare economică a UE, este bazată pe o logică economică forte. De asemenea, Acordul de Asociere dintre UE și Republica Moldova, precum și Parteneriatului Estic, joacă un rol important în eforturile noastre comune, pentru a avea o sustenabilitate. UE a alocat în acest an peste 800 de mln. de euro pentru proiectele din Parteneriatul Estic, în domeniul energiei sustenabile. Republica Moldova progresează în diversificarea resurselor energetice și în ceea ce ține de o securitatea energetică sporită. UE, alături de Banca Europeană de Investiții și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, pregătesc un program ambițios de eficiență energetică a clădirilor publice, în special a spitalelor, urmând a fi investiți sub formă de grant 50 de milioane de euro. Aș vrea să precizez că, investițiile în energia curată și sustenabilă aduc mai multă bunăstare și locuri de muncă, precum și abordează problemele sociale și de mediu în perioada de recuperare post pandemie. Eficiența energetică în special și eficientizarea energetică a clădirilor va duce la un impact economic pozitiv”.

Călin Negură, Șef Direcție politici în domeniul energetic, Ministerul Economiei și Infrastructurii„UE este partenerul principal și acordă suport consistent pentru valorificare potențialului de utilizare a resurselor de energie regenerabilă. Acest potențial a stat la baza dezvoltării sustenabile a sistemului energetic. Autoritățile urmăresc dezvoltarea cadrului legal, aliniindu-se la obiectivele europene. Anul 2020 este un an în care se împlinesc aproape zece ani de implementare a programului național pentru eficiență energetică. Tot în acest an sunt aproape 10 ani de la crearea Agenției de Eficiență Energetică, organul principal care implementează această politică a statului. La începutul anului viitor urmează să facem evaluări a acestei perioade lungi. La moment estimările arată că realizările pot fi calificate la nivel satisfăcător. Pe unele domenii este mai bine, altele lasă de dorit. Acestea evident sunt cauzate de multipli factori, atât obiectivi, cât și subiectivi, dar în continuare sunt multe provocări în ceea ce ține de capacitățile de implementare, atât la nivel central, cât și local. Suntem prima țară care a transpus directiva privind eficiența energetică și suntem în proces plin de implementare a acesteia. Anul acesta, cu suportul UE, vom participa la un exercițiu de stabilire a țintelor pentru 2030 și viziunii pentru 2050. Vom încerca să evaluăm capacitățile de a face față obiectivele UE. La moment avem, cu suportul partenerilor internaționali, un șir de proiecte foarte importante, care vor contribui, inclusiv în domeniul energiei sustenabile ”.

Christian Ballaro, Manager de proiecte pentru energie, schimbări climatice și dezvoltare regională, Delegația UE în Republica Moldova: „Baza cooperării noastre, cu adevărat, este Acordul de Asociere, care este baza juridică și Republica Moldova avansează destul de bine în transpunerea legislației europene. Pentru UE, cel mai important element este calitatea vieții cetățenilor și noi investim în aceasta, atunci când vorbim despre energie. Sistemul energetic are un șir de perspective, aici fiind vorba despre transportările energiei, interconexiunile etc. UE a acordat Republicii Moldova investiții substanțiale pentru îmbunătățirea rețelelor. Astfel, pe parcursul ultimilor 15 ani, au fost investiți peste o sută de milioane de euro în îmbunătățirea rețelelor. Totodată, astăzi, se implementează o investiție de 40 de milioane de euro, acordați sub formă de grant, pentru a extinde conexiune la frontiera cu România, fiind vorba de conducta de gaz Iași-Chișinău. De asemenea, s-a investit foarte mult în ceea ce ține de energia regenerabilă, cum ar fi biomasă, energie solară, panouri fotovoltaice – proiecte implementate de PNUD Moldova. Au fost create condiții, inclusiv pentru producere locală a biomasei și aceste proiect nu este încheiat. În opinia sa, investițiile în eficiență energetică și în energia regenerabilă este o forță motrice economică și extrem de importantă”.

Irina Plis, Președinta Alianței pentru Eficiență Energetică și Regenerabile (AEER): „Suntem câștigătorii Premiul Uniunii Europene pentru energie durabilă în Parteneriatul Estic a fost acordat unui proiect de modernizare a iluminatului stradal în orașele Ocnița și Cantemir. În cadrul proiectului a fost implementat sistem, care este o premieră pentru Republica Moldova și care permite operatorilor de iluminat stradal să dirijeze și să monitorizeze iluminarea stradală de la distanță, prin intermediul rețelelor mobile. datorită unui grant oferit de Uniunea Europeană, au fost înlocuite circa 800 de lămpi stradale și a fost creat un sistem inteligent de gestionare și operare a iluminatului stradal. Astfel de tehnologie inteligentă, în combinație cu lămpile de tip LED, permite economisirea a peste 30% din consumul de energie electrică. Prin modernizarea iluminatului stradal, orașele Ocnița și Cantemir vor contribui la reducerea emisiilor de CO2 cu circa două sute de tone pe an. Actualmente noi monitorizăm funcționarea sistemului și putem să confirmăm că economisirea de 30% este una reală. Un alt proiect, lansat încă în 2018 cu suportul UE, presupune reabilitarea termică a instituțiilor educaționale din orașul Cantemir. Acesta include un șir de măsuri ample ce presupun izolarea fațadelor clădirilor, reabilitarea sistemelor de încălzire, instalarea panourilor fotovoltaice, colectoarelor solare pentru apă caldă, instalarea centralelor termice pe bază de biomasă etc. În perspectivă se planifică dezvoltarea unui sistem de management energetic în cadrul Primăriei orașului Cantemir pentru a monitoriza toate economiile de energie ca urmare a acestor realizări”.

Victor Parlicov, Expert națonal pentru Moldova, în cadrul Proiectului Convenția Primarilor – Est, EU4Energy: „Proiectul Convenția Primarilor – Est este unul care susține autoritățile publice locale. În prezent această inițiativă este în proces de fuzionare pentru a crea Convenția Globală a primarilor. Oricât și-ar asuma Guvernele pe dimensiunile energiei durabile, oricum principalele evenimente țin de autoritățile publice locale în acest domeniu. Dar, Guvernul poate oferi suport acelor care și-au asumat voluntar agenda și localitățile pot primi sprijin, inclusiv financiar din partea UE. Această inițiativă a fost extinsă în Parteneriatul Estic și devine o inițiativă globală. Dacă e să mă refer la tema dezbaterii, pot spune că, cu adevărat, suntem buni la domeniul legislației, dar avem probleme la capitolul implementare. În cadrul Convenției Primarilor – Est noi am lansat platforma de dezvoltare durabilă, unde aducem la o masă de discuție reprezentanți ai autorităților publice locale, cele centrale și alți parteneri internaționali, iar scopul acestui dialog este de a elimina acele constrângeri care frânează implementarea proiectelor. Principalele stimulente pentru investiții în domeniul eficienței energetice țin de angajamentele noastre la nivel internațional, iar aici rolul UE este crucial. Totodată barierele principale sunt pe trei dimensiuni: capacitatea de absorbție a banilor, oferta financiară și bariere care țin de context, care afectează atât oferta, cât și cererea. Atunci când vor fi depășite aceste bariere, lucrurile vor merge mult mai ușor”.

Valentin Arion, pr. univ. dr. hab., Facultatea Energetică și Inginerie Electrică, UTM: „Noi ne aflăm la o fază a schimbării esențiale a sistemului energetic. În acest context vreau să punctez câte repere. Mai întâi, de 10 ani R. Moldova este parte a comunității energetice. În acest timp noi am obținut un cadru politic, legislativ, în domeniul energiei absolut în formatul UE. Doi. Secretariatul comunității energetice are grijă de noi permanent – ne monitorizează, ne ghidează, ne oferă ajutor prin intermediul diferitor proiecte etc. Fenomenul schimbării climei și a efectului de seră este un pericol mare și se cer măsuri dure, urgente, cu cheltuieli foarte mari, care într-un fel va cere de la noi să ne poziționăm pe aceiași linie pe un termen lung. Astfel, UE se manifestă ca un lider, care vine cu resurse pentru a schimba starea de lucruri. Există două direcții principale de a reduce emisia, dar rezumând la o frază putem spune că omenirea trebuie să consume mai puțină energie. Da, noi putem reduce consumul de energie primară foarte mult în măsura în care aceasta nu afectează calitatea vieții. Astfel, avem două soluții. Prima – vom eficientiza toate procesele, în primul rând producerea și aducerea acestora la consumatori. Doi. Vom eficientiza toate procesele tehnologice, astfel ca ele să ceară un consum de energie mai mic. Dar, trebuie să fim conștienți că reducerea consumului prin eficientizare energetică costă mulți bani, iar aici trebuie de substituți combustibilii clasici fosili cu resurse energetice naturale”.

Nicolae Tudoreanu, Primar, com. Feștelița: „Localitatea noastră este una cu populație medie și resursele care se alocă din buget nu ajung pentru toate nevoile comunității. Suntem o comunitate slab dezvoltată economic și orice suport oferit de partenerii internaționali este binevenit. Alianța pentru Eficiență Energetică și Regenerabilă au fost mentorii noștri, care ne-au ghidat astfel ca să fim pioneri în subiectul eficienței energetice. Toate clădirile din localitatea noastră sunt construite la sfârșitul anilor 70, perioadă în care risipa era una dezastroase. La fiecare clădire publică erau tone de cărbune, iar pierderile de căldură erau foarte mari. Planul de eficientizare energetică pe care l-am elaborat deja dau rezultate. În cadrul acestuia avem cinci priorități – iluminatul public stradal inteligent; patru centrale termice pe biomasă, am și plantat plopul și salcia energetică pe propriile terenuri, astfel ca să avem propria biomasă; planificăm să instalăm colectoare solare pentru încălzirea apei menajere la grădinița de copiii; construcția parcului cu panouri fotovoltaice cu capacitatea de 300 kw, care este cel mai ambițios proiect. Să știți că în acest exercițiu am atras încă două proiecte internaționale, printre care termoizolarea școlii din localitate. Astfel, planul nostru este practic realizat, iar beneficiile sunt vizibile în facturile pe care le primim”.

Pentru mai multe detalii puteți urmări înregistrarea video a evenimentului aici.

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!