Emisiile de gaze cu efect de seră generate de economia UE au scăzut cu un sfert, începând din 2008
Emisiile de gaze cu efect de seră generate de activităţile economice ale unităţilor rezidente din Uniunea Europeană s-au situat, în 2020, la 3,5 miliarde tone echivalent CO2, în scădere cu 9% faţă de 2019 şi de 24% faţă de 2008, arată datele publicate luni de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
Activitatea cu cele mai ridicate emisii de gaze cu efect de seră în 2020 a fost industria prelucrătoare (740 milioane tone echivalent CO2; 21% din totalul gazelor cu efect de seră emise), urmată de furnizarea de electricitate, gaze, abur şi aer condiţionat (719 milioane tone echivalent CO2; 21%) şi totalul activităţilor gospodăriilor (693 milioane tone echivalent CO2; 20%). Gospodăriile emit gaze cu efect de seră pentru transport, încălzire şi alte scopuri.
Între 2008 (primul an de referinţă disponibil) şi 2020, cea mai semnificativă scădere a emisiilor de gaze cu efect de seră a fost înregistrată în domeniul furnizării de electricitate, gaze, abur şi aer condiţionat (minus 41%), industria extractivă (minus 38%) şi industria prelucrătoare (minus 27%), potrivit datelor Eurostat, consultate de Agerpres.
UE şi-a propus o reducere cu 55% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030, comparativ cu nivelul din 1990, pentru a ajunge la neutralitate climatică până în 2050.