DOC/ Uzina de la Rîbnița a primit autorizație temporară de mediu. Un ex-deputat cere autorităților să informeze despre profilul întreprinderii
Uzinei Metalurgice de la Rîbnița i-au fost eliberate cele două autorizații de mediu pentru gestionarea deșeurilor și cea de emisie a poluanților în atmosferă de la surse fixe. Autorizațiile vor fi valabile o lună, până la 31 mai și a fost oferită de Agenția de Mediu în urma decizie luate de Comisia pentru Situații Excepționale.
Deputatul PAS, Lilian Carp, a precizat că decizia s-a luat în urma întrevederii dintre consilierul președintelui Sandu, Dorin Recean și Vadim Krasnoselskii. Cei doi ar fi realizat un troc reciproc avantajos. Chișinăul a obținut un preț de achiziție a energiei electrice redus pentru o lună, iar uzina metalurgică de la Râbnița a primit autorizație temporară de mediu, tot pentru o lună.
„Ca pentru o lună de zile să mai procurăm energie din stânga Nistrului, la aproximativ același preț. Majorarea este doar de 6 dolari. Asta va permite să nu ajungem la majorări de tarife. Au avut loc și unele cedări în privința uzinei metalurgice. Tot pentru o singură lună. Ei și-au luat angajamentul ca pe parcursul acestei luni să existe un control din partea instituțiilor de mediu din Republica Moldova. Pentru a da avizele necesare. Dacă anterior cineva vizita această uzină 2 ore și ulterior semna actele, acum de 3 luni nu există aviz de mediu. S-a permis ca pentru o lună să mai funcționeze această uzină, iar nouă ne-a fost permis prețul vechi la energie electrică”, a spus Lilian Carp în cadrul emisiunii „Rezoomat cu Ileana Pîrgaru” de la RliveTV din 30 aprilie.
Cele două autorizații au fost primite de uzină la 3 mai. În context, ex-deputatul Platformei DA, Alexandru Slusari, cere autorităților de la Chișinău să informeze societatea despre profilul Uzinei Metalurgice din Rîbnița.
Potrivit lui Slusari, deși în 2015 așa zis-ul guvern din așa zisa republica transnistreană a anunțat că uzina trece în proprietatea statului, aceasta ar aparține juridică unui oligarh din anturajul lui Putin, care a nimerit sub sancțiunile occidentului – Usmanov. Totodată, întreprinderea din Răbnița achită pentru deșeurile metalice, care se importă din UE prin intermediul băncilor din Rusia, care, la fel, sunt acum restricționate.
La 13 aprilie, Uzina Metalurgică de la Rîbnița a primit refuz la cele două solicitări de a i se elibera autorizații de mediu pentru emisia poluanților în atmosferă de la sursele fixe de poluare și pentru gestionarea deșeurilor. Agenția Mediu nu a anunțat motivele, dar a precizat că a trimis administrației uzinei o scrisoare cu rezultatul examinării celor două solicitări.
La 19 aprilie, presa din regiune anunță că uzina și-a reluat activitatea, după ce nu a lucrat timp de trei săptămâni, din 1 aprilie, din lipsă de materie primă. Se anunța că uzina activează cu metalul uzat adunat în regiunea transnistreană. Este vorba despre 5 mii de tone, pe care uzina trebuie să le prelucreze până în data de 1 mai.
Potrivit anticoruptie.md, uzina este unul dintre cei mai mari contribuabili la bugetul regiunii secesioniste. Conform unui raport al pretinsului minister al dezvoltării economice al Transnistriei, la sfârșitul anului 2021, vânzările Uzinei Metalurgice Moldovenești (Молдавский металлургический завод) au fost de peste 432 de milioane de dolari – aproape jumătate din cifra totală a exporturilor regiunii separatiste.
La fel ca alte companii înregistrate în Transnistria, uzina din Râbnița nu achită la bugetul Republicii Moldova nici impozite și nici taxe vamale. Aceste măsuri au fost aprobate de către Guvernul de la Chișinău pentru a exclude dubla impozitare – de către autoritățile constituționale, cât și de structurile transnistrene – a produselor destinate exclusiv necesităților raioanelor de est.