Dacă vrem o societate care iubește și respectă natura, trebuie să investim în educația copiilor
Autorităţile ucrainene: Există semne de creştere a nivelului de radiaţii la Cernobîl
Agenția Nucleară din Ucraina a actualizat informația și anunță că a crescut nivelul de radiație la fosta centrala nucleară de la Cernobîl, capturată, joi, 24 februarie, de forţele ruseşti, după ce Moscova a lansat o invazie de amploare a Ucrainei.
„Nivelurile de control ale ratei dozei de radiații gamma în zona de excludere au fost depășite”, se arată în mesajul Agenției. Potrivit specialiștilor, cauza ar fi perturbarea stratului superior al solului de la mișcarea unui număr mare de mașini militare grele prin zona de excludere și creșterea poluării aerului.
Starea instalațiilor nucleare de la Cernobîl și a altor instalații este neschimbată, se mai arată în informațiile comunicatului.
Accidentul nuclear de la Cernobîl a fost un accident major, produs la 26 aprilie 1986, când a avut loc o explozie a centralei, urmată de contaminarea radioactivă a zonei înconjurătoare. Reactorul 4 este acoperit de un sarcofag, iar în zona se află şi un depozit de deşeuri radioactive.