Cușca bună pentru câine în timpul iernii și de ce „paznicul” gospodăriei nu trebuie ținut pe lanț
Au salubrizat și au savurat natura. Cum a trecut Ziua Mediului pe Nistru și Răut
Cu peste 70 de participanți, Festivalul Ziua Mediului Moldova, a ajuns în cele mai pitorești locuri ale Republicii Moldova – pe Nistru și Răut, unde au salubrizat și s-au conectat cu natura.
Calitatea apei Nistrului în timp real
Ploaia nu a speriat participanți înscriși la acțiunile de sâmbătă și duminică. La Nistru, pe malul Hidrocentralei de la Dubăsari, a avut loc, chiar de dimineață, prelevarea probelor de apă, realizată de inginerul pentru eșantionarea mostrelor de apă de la Agenția de Mediu, Anatol Josan.
După prezentarea echipamentelor, specialistul a mers cu căldarea la Nistru și a luat o mostră de apă, ajutându-se de un căuș special.
„Am venit cu o serie de echipamente care ne permite în timp real să determinăm clasa de calitate a apei de suprafață, după o serie de indicatori. Determinăm, pentru început, oxigenul dizolvat în apă, apoi – PH-ul și conductivitatea, cu al treilea echipament – turbiditatea apei”, a explicat celor prezenți expertul de la Agenția de Mediu.
În urma analizei apei din Nistru, s-a constatat conținutul de oxigen dizolvat în apă de 7,66 – ceea ce se atribuie la clasa de calitate 2, apă bună. PH-ul este neutru – datele au arătat nivelul 8,07. Conductivitatea – cea care ne arată toate sărurile ce s-au acumulat în apă – este 422, norma fiind de până la 1000. În urma efectuării testului de turbiditate, datele au arătat 4,99, norma fiind de până la 10, fapt ce se atribuie clasei I. Datele complete ale prelevărilor vor fi disponibile după efectuarea analizelor în laboratorul de mediu.
Anatol Josan a explicat că R. Moldova depinde foarte mult de apa de suprafață, în special de apa captată din fluviul Nistru și a îndemnat la responsabilitate din partea tuturor, neadmiterea poluării apelor.
Curățenie pe malurile Nistrului și Răutului
Salubrizarea malului Nistrului în zona Hidrocentralei Dubăsari și a Răutului, în porțiunea Butuceni-Trebujeni a fost o altă componentă a acestui week-end. Cu saci și mănuși oferiți de echipa „Hai Moldova”, participanții au adunat gunoiul de pe malul apei și din preajmă.
„Am mai participat la acțiuni de salubrizare și dar de fiecare dată conștientizez că această activitate are un format educativ. După ce măcar odată ai strâns deșeuri din locuri publice începi să conștientizezi cât de important este să ocrotești mediul, mai apoi îndemni și prietenii tăi să fie prudenți”, a spus Mihail Brașovean, unul dintre participanții la acțiunea de salubrizare.
„La lucrări de salubrizare voluntarii au fost uniți, muncitori şi plini de energie. Am petrecut cu privirea remorca plină de saci cu gunoi, în speranța că data viitoare doar ne vom plimba, pe poteci, fără a găsi urme neplăcute ale prezenței umane”, mărturisește reprezentata AO ,,Renașterea Rurală”, Viorica Ursu.
După salubrizarea Răutului, o parte din participanți au făcut un popas, iar o altă parte au hotărât să descopere ruinele Orheiului Vechi, precum sunt Băile Tătărești, ghidați de expertul Asociației de Dezvoltare a Turismului în Moldova, Vladimir Ursu.
Darul de la Kayakingtours.md
Pentru mobilizare și participare la salubrizarea malurilor Nistrului și Răutului, echipa Kayakingtours.md a oferit participanților în dar o tură de caiace. Pe Nistru, s-a mers pe o distanță de 14,5 km, de la Hidrocentrala Dubăsari până în satul Coșnița. Pe Răut, de la Trebujeni la Butuceni, turul va avea loc la început de iulie, din cauza condițiilor meteo.
Aventura pe Nistru a început cu instruire privind siguranța pe apă și reguli pentru utilizarea caiacului: cum intri și ieși în caiac; cum să vâslești corect; cum manevrezi la stânga-dreapta; reguli pentru căpitan și coechipieri etc.
„Experiența cu caiacele pe Nistru a fost una de-a dreptul specială. Pentru prima dată am urcat în așa tip de barcă și am descoperit cum trebuie corect de vâslit și virat, dar și cum să menținem echilibrul și să vâslim armonios în grupul format în caiac. Totodată, am putut admira priveliști splendide de-a lungul râului, care ne inspiră sentimentele de recunoștință pentru faptul că natura ne dăruiește atât de multe. Mi-a plăcut să simt cum comunitatea de mediu a petrecut timpul prin socializare și odihnă etică și sănătoasă. Un mare mulțumesc organizatorilor și instituțiilor finanțatoare pentru desfășurarea unor astfel de activități la aer liber și așteptăm cu drag să ne revedem la eco iarmarocul din weekendul viitor!”, a menționat Mihaela Peștereanu, o altă participantă.
„Cursa de kayaking pe Nistru a fost o experiență memorabilă pentru mine, iar râul m-a impresionat cu peisajele sale unice, apa cristalină și emoții pe cinste”, a spus Irina Goncearenco, participantă la Ziua Mediului.
Acțiunea de prelevare a probelor de apă, salubrizare și kayaking au avut menirea de a transmite mesajul „de a păstra apele, curățenia, oriunde ne-am duce, de a înțelege că Nistrul și Răutul sunt o bogăție, un patrimoniu, iar datoria noastră este să păstrăm aceste ape curate, sănătoase și frumoase”, a menționat Lilia Curchi, directoarea executivă a Asociației Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic.
Ziua Mediului Moldova se încheie la acest sfârșit de săptămână, cu Iarmarocul EcoLocal, care este extins cu expoziții, ateliere, activități, dar și un concert în Parcul Alunelul, cu Cristofor Aldea-Teodorovici.
Festivalul Ziua Mediului Moldova este organizat de Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic, în cadrul unui proiect finanțat de Programul de Granturi Mici GEF – PNUD, cu asistența financiară a Suediei, cu suportul Organizației Mondiale a Sănătății în Moldova și UNDP Moldova, în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și comunitatea de mediu. Tematica anului 2021 pentru Ziua Mondială a Mediului este conservarea ecosistemelor.
Ludmila Hițuc